Ştiri

BNR a afișat cel mai slab curs al leului în raport cu euro din istorie

Moneda națională a continuat să se deprecieze în raport cu euro, astfel că referința anunțată luni de Banca Națională a României (BNR) a fost de 4,6495 lei/euro – cel mai slab curs al leului din istorie.

Moneda națională a pierdut 0,23% față de ședința de vineri, cursul depășind nivelul din 3 august 2012, de 4,6481 lei/euro. Față de marți, 7 noiembrie, când a început deprecierea mai alertă a leului, moneda națională a pierdut 1,1% în raport cu euro, iar față de începutul anului, leul s-a depreciat cu 2,8 procente.

Săptămâna trecută, miercuri, cursul a depășit pragul de 4,6 lei/euro, pentru prima dată din anul 2012, însă leul a început să se deprecieze încă din a doua parte a zilei de marți, după declarațiile făcute de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Guvernatorul a dat de înțeles că se așteaptă la o volatilitate a cursului.

„Mai multă flexibilitate a cursului bineînţeles că trebuie să fie. Cineva trebuie să se mişte mai mult. Sunt trei variabile pe care nu ai cum să le ţii pe toate: rezerva, cursul şi dobânzile. Noi am făcut o combinaţie între ele, adică n-am ținut foarte mult nici la rezervă pentru că rezerva a fost de multe ori chiar peste ceea ce e definit drept optim. Fiecare țară are o anumită definiție a optimului privind rezerva, în anumite limite. Nu putem să sărim. Și noi am fost spre limita superioară a rezervei. Apoi dobânzile. Am ajuns în punctul acesta. Credem că rata de politică monetară trebuie să aibă mult mai multă semnificație. Credem că e mai bine pentru România de astăzi. E mai bine pregătită și cu un grad de euroizare mult mai scăzut. Ieșim dintr-un necaz. Liberalizând contul de capital în 2006 cu dobânzi relativ ridicate (…) am forțat să zicem cele trei liberalizări, mai ales la contul de capital și am plătit acest preț”, a comentat guvernatorul.

NewMoney

Recent Posts

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

19 minute ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

o oră ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

o oră ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

o oră ago

Answear anunță repoziționarea ca brand premium și deschiderea primul concept store în fabrica Norblin din Varșovia

Answear, unul dintre cele mai cunoscute nume din piața europeană de fashion, anunță repoziționarea sa…

2 ore ago

Analiză: Chiriile au crescut cu 15%, comparativ cu anul 2023

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași…

2 ore ago

Acest website folosește cookies