Ştiri

Biden: SUA şi aliaţii nu sunt implicaţi în revolta împotriva lui Putin

Preşedintele Joe Biden a declarat luni că scurta revoltă a mercenarilor ruşi împotriva Kremlinului face parte dintr-o luptă în cadrul sistemului rusesc şi că Statele Unite şi aliaţii lor nu sunt implicaţi, transmite News.ro.

Biden a oferit o evaluare prudentă a evenimentelor în curs de desfăşurare, în încercarea de a evita inflamarea tensiunilor cu Rusia, ţară înarmată nuclear, în timp ce a oferit un sprijin occidental ferm Ucrainei în încercarea acesteia de a respinge invadatorii ruşi.

„Am spus clar că nu am fost implicaţi, nu am avut nimic de-a face cu acest lucru”, a declarat Biden în primele sale comentarii cu privire la revolta mercenarilor Wagner, care a eşuat în weekend.

Mesajul lui Biden că Occidentul nu a fost implicat a fost trimis direct ruşilor prin diverse canale diplomatice, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby. El nu a caracterizat răspunsul Rusiei.

La un eveniment de la Casa Albă, Biden a abordat lupta dramatică pentru putere care a izbucnit atunci când răzvrătiţii au pornit în trombă spre Moscova, doar pentru a se opri înainte de a ajunge în capitală.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Ungaria interzice accesul în țară al TIR-urilor din România, timp de două zile

MAE a emis marți o atenționare de călătorie pentru Ungaria, unde în 19 și 20…

40 de minute ago

INS: Rata anuală a inflaţiei a scăzut în aprilie la 5,9%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat marţi că rata anuală a inflaţiei în luna…

o oră ago

ANM dă alerta: Un nou VAL de FRIG peste România! PROGNOZA detaliată

Meteorologii au veşti proaste şi în această săptămână! Frigul pune stăpânire pe România. La munte…

14 ore ago

Florin Piersic, primul mesaj din spital: Sunt viu. Ţineţi-mă aproape

Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, un mesaj în care afirmă că este ”viu”.…

15 ore ago

SCHIMBĂRI în modul de acordare a concediilor medicale. LISTA bolilor pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

16 ore ago

Ciolacu: Vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la sfârşitul anului, România va avea una dintre primele…

17 ore ago

Acest website folosește cookies