Ştiri

Barometrul E&Y: Piața de fuziuni și achiziții a scăzut cu 3% în 2016

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat o scădere de 3% în 2016, valoarea totală a acesteia fiind estimată de E&Y la 3,54 de miliarde de dolari. Numărul tranzacțiilor a scăzut și el anul trecut, la 113.

Din Barometrul M&A mai reiese că 81% dintre investitori au fost strategici, iar 19% financiari. Cel mai activ sector a fost cel industrial. Totodată, tranzacțiile domestice au reprezentat 41% din numărul tranzacțiilor, iar cele realizate de investitorii străini – 56%. Doar 3% dintre achiziții au fost reprezentate de investițiile românești în exterior.

Cei mai activi achizitori care au realizat tranzacții în România au fost Germania (cu 12 tranzacții), Franța (7) și Polonia (5).

„În 2017, sectorul financiar se va consolida, zona de bunuri de consum va fi în continuare activă și va crește numărul tranzacțiilor în tehnologie.”, spune Florin Vasilică, liderul departamentului asistenţă în tranzacţii, EY România

Doar trei țări din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est au înregistrat în 2016 o creștere a numărului de tranzacții, respectiv Cehia, Croația și Grecia.

Cea mai valoroasă tranzacție din regiune s-a desfășurat anul trecut în sectorul alimentar: grupul japonez Asahi a achiziționat mai multe mărci de bere est-europene (printre care Ursus, Ciuc și Timișoreana), suma ridicându-se la 7,8 miliarde de euro. EY a oferit consultanță vânzătorului din cadrul aceste tranzacții, SABMiller.

Valoarea totală a tranzacțiilor din Europa Centrală și de Sud – Est a fost de 47,7 miliarde USD, cu 10,7% mai mult decât în 2015. Diferența se datorează, în principal, creșterii valorii medii a tranzacțiilor de peste 100 milioane USD. Dacă, în 2015, valoarea medie a tranzacțiilor din acest segment s-a cifrat la 361 milioane USD, aceasta a crescut la 385 milioane USD în 2016.

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

13 minute ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

17 minute ago

Investimental lansează PIES, o premieră pentru piața de capital din România

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…

19 minute ago

eMAG lansează Hair & Make-up Shop

eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…

21 de minute ago

Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei care deține Jean Paul Gaultier. Evaluările depășesc toate așteptările

Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei Puig, care deține mărci de lux precum Carolina…

26 de minute ago

Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite (P)

Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare…

34 de minute ago

Acest website folosește cookies