Ştiri

Assange, acuzat de președintele ecuadorian că a vrut să transforme ambasada într-un centru de spionaj

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno îl acuză pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange că a încercat să transforme Ambasada Ecuadorului la Londra în centru de spionaj, relatează Reuters.

Într-un interviu publicat în ediţia de luni a cotidianului The Guardian, liderul ecuadorian justifică revocarea azilului acordat în urmă cu şapte ani lui Julian Assange prin încălcări repetate ale condiţiilor sejurului în ambasadă.

Avertizorul de integritate a fost arestat săptămâna trecută de către poliţia britanică, ceea ce ar putea deschide calea extrădării sale către Statele Unite, unde este inculpat de publicarea a sute de mii de documente confidenţiale aparţinând Guvernului american de către WikiLeaks în 2010.

Lenin Moreno neagă că a luat hotărârea de a-i revoca azilul din cauza publicării de către WikiLeaks a unor informaţii private despre viaţa sa personală.

„Orice act de destabilizare este condamnabil, pentru că noi suntem o naţiune suverană care respectă politica altor ţări”, a declarat preşedintele ecuadorian pentru The Guardian.

„Noi nu putem să permitem ca ambasada noastră, ambasada noastră care i-a deschis uşa (lui Assange), să devină un centru de spionaj”, a denunţat el.


Sursă: News.ro

Foto: Hepta/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o oră ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

3 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

4 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

4 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

5 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

5 ore ago

Acest website folosește cookies