Ştiri

ANPC solicită interzicerea importurilor de mărfuri din China

Virusul mortal din China ar putea bloca importurile anumitor produse la noi în țară. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis o adresă către Direcția de Sănătate Publică Constanța prin care cere sprijinul pentru a împiedica punerea pe piață a unor produse chinezești.

Interdicţia s-ar putea referi, în primul rând, la produse textile, la cosmetice şi la jucării pentru că sunt foarte multe astfel de produse importante din China şi, spun reprezentanţii ANPC, portul Constanţa este locul pe unde intră cele mai multe produse chinezeşti. Reprezentanţii ANPC că ar putea ca asta să fie un pericol pentru români.

În atenţia inspectorilor ANPC vor fi majoritatea produselor chinezeşti 

Toate loturile de produse care provin din China, pentru care există posibilitatea transmiterii coronavirusului, vor fi verificate, iar consumatorii trebuie să aibă încredere în instituţiile statului, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel.

„Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a făcut o adresă către Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia de Sănătate Publică prin care se spune că pe anumite produse există posibilitatea transmiterii anumitor microbi şi germeni de coronavirus, în general pe jucării, haine etc. De aceea, toate loturile de produse care vin din China vor fi analizate de instituţiile abilitate ale statului. Consumatorii de produse şi servicii trebuie să aibă încredere că instituţiile statului îşi fac datoria.

Sunt comitete interministeriale care supraveghează şi monitorizează foarte atent partea aceasta şi impactul în România. În acest domeniu are competenţe Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, ANPC are şi ea o componentă pe protejarea sănătăţii consumatorului, iar ANSVSA pe acea a siguranţei alimentare”, a spus Anghel.

Acesta recomandă consumatorilor să asculte instrucţiunile Ministerului Sănătăţii atunci când achiziţionează produse sau când vin din zona asiatică. „Consumatorii trebuie să citească foarte atent toate instrucţiunile care li se oferă la aeroport sau în alte zone, atunci când pleacă sau se întorc din ţări asiatice”, a transmis Anghel.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa solicită Direcţiei de Sănătate Publică şi Biroului Vamal împiedicarea introducerii pe piaţă a produselor importate din China care intră în contact direct cu consumatorii.

Horia Constantinescu: Situaţia actuală ar trebui să fie un semnal de alarmă

”Am transmis o adresă către Direcţia Generală de Sănătate Publică Constanţa şi către vamă, pentru a ne da concursul în evaluarea importurilor de jucării, cosmetice, electrocasnice provenite din China. Situaţia actuală, legată de îmbolnăvirile din această ţară, ar trebui să fie un semnal de alarmă”, a subliniat şeful CJPC, Horia Constantinescu.

În adresa respectivă se face referire la produse chinezeşti precum jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte.

„Având în vedere existenţa în China a unei noi tulpini de coronavirus, ce poate fi mortală pentru anumite categorii de persoane, care se transmite pe cale aeriană şi pentru care nu există încă tratament, vă solicităm sprijinul în împiedicarea punerii pe piaţă în vederea comercializării a produselor care intră în contact direct cu consumatorii din ţara noastră (jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte)”, reiese din adresa transmisă de conducerea CJPC Constanţa.

Peste 80 de persoane au murit în China din cauza coronavirusul şi există această suspiciune că produsele care vin din China ar putea fi infectate cu periculosul virus.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies