Ştiri

ANPC, semnal de alarmă: România, lada de gunoi a Europei! Haine second-hand pline de mizerie pentru românii săraci

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat descoperirea unor importante cantităţi de deşeuri care sunt vândute ca produse second hand, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, afirmând că “unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei”.

ANPC a transmis vineri printr-un comunicat de presă, că în urma unor sesizări sosite de la consumatori, referitoare la modul în care sunt comercializate diverse produse second hand, din import, pe piaţa din România, echipe de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, coordonate de preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu au început o amplă serie de acţiuni, pornind din Capitală.

ANPC a precizat că verificările au demonstrat existenţa unor importante cantităţi de deşeuri, în fapt, importate de Austria şi Elveţia, care sunt comercializate apoi, în România, ca produse second hand.

”Aşa cum am mai spus, unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obişnuiţi, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin şi lucruri de care vor să scape austriecii şi elveţienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricţiilor de sănătate, aflate în acelaşi balot cu încălţămintea plină de noroi şi alte deşeuri, ajung pe teritoriul ţării noastre, unde cea mai mare parte şi rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acţiune, pentru a transmite un mesaj puternic şi celor care ne expediază murdăria lor, protejându-şi doar mediul propriu”, a declarat Horia Constantinescu.

Baloţi cu haine second hand pline de mizerie

Conform legii, aceste produse, pentru a fi comercializate ca mărfuri second hand, ar trebui să sosească în ţara noastră igienizate, dezinfectate şi sortate, ceea ce de fapt nu se întâmplă, în cazul baloţilor de obiecte identificate în depozite. “Urmând trasabilitatea acestor importuri, echipele de control au ajuns la Satu Mare, unde au fost depistate sute de tone de astfel de baloţi, cărora urma să li se schimbe destinaţia.

La acţiunile de la Bucureşti şi la cele extinse din ţara, participă, alături de comisarii ANPC şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului General al Poliţiei”, a mai precizat sursa citată de News.ro. ANPC a adăugat că acţiunea de control este în desfăşurare.

Elena Marinescu

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

5 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies