Ştiri

Analiză: Rata de succes a inteligenței artificiale în recrutare depășește 80%

Rata de succes a instrumentelor bazate pe inteligență artificială în găsirea de candidați potriviți poate ajunge la 80%-100%, în mâinile unui recruiter experimentat, arată datele True People, companie specializată în headhunting cu ajutorul tehnologiei.

În același timp, performanța platformelor tradiționale de locuri de muncă și a sistemelor de urmărire a aplicațiilor în găsirea candidaților este în continuu declin.

„Tehnologia a devenit un instrument esențial în procesul de recrutare și ajută organizațiile să gestioneze volume mari de aplicații și să identifice talentele de top mai eficient. În plus, datorită instrumentelor extrem de sofisticate, bazate pe inteligență artificială, rata de succes în recrutare poate ajunge chiar la 100%, dacă este folosită de un recruiter cu experiență. Tehnologia de recrutare nu este însă un înlocuitor pentru judecata și expertiza umană și nici pentru atractivitatea rolului, a companiei și a pachetului de beneficii, brandului și experienței de interviu a candidatului. Decizia finală rămâne la latitudinea recrutorului sau a managerului”, a declarat Elena Georgescu, fondator și CEO True People.

Pe măsură ce tehnologia a avansat și forța de muncă globală a devenit mai competitivă, cererea de tehnologie de recrutare s-a accelerat. Companiile din industria IT, retail, industria medicală și farmaceutică și industria financiară au fost primii utilizatori ai tehnologiei în procesele de recrutare, având în vedere natura extrem de competitivă a acestor domenii.

„Pe măsură ce tehnologia de recrutare continuă să evolueze și să devină mai complexă, tot mai multe industrii vor fi dispuse să adopte tehnologia pentru a rămâne competitive pe piața recrutării talentelor. Odată cu popularizarea utilizării inteligenței artificiale și cu validarea modului de lucru remote sau hibrid, aceasta va continua să joace un rol semnificativ în domeniul resurselor umane în viitor, permițând operațiuni HR mai eficiente și experiențe mai bune pentru angajați. În plus, aceste sisteme pot ajuta la o funcționare mai rentabilă, ducând la economii de costuri și la rezultate mai bune în afaceri. Pentru a-și menține avantajul competitiv, companiile ar trebui să fie pregătite să își bugeteze an de an componenta de tehnologie, estimând corect impactul pe termen scurt și lung al utilizării ei, fără a deveni un scop in sine”, a mai adăugat Elena Georgescu.

Tehnologia a transformat lumea HR prin automatizarea proceselor, îmbunătățirea analizei datelor, care oferă informații importante în deciziile de resurse umane, dar și prin îmbunătățirea comunicării dintre angajați și angajatori.

Pe lângă tehnologiile AI, folosite în HR pentru sarcini precum sourcing, screening-ul CV-urilor, comunicarea prin chatbot cu candidații și chiar analiza stării de spirit a angajaților, se numără și realitatea virtuală și augmentată AR/VR. Aceste tehnologii pot fi utilizate în HR pentru integrarea noilor angajați și pentru training sau instruire virtuală, precum și pentru a crea experiențe de recrutare captivante.

Potrivit True People, utilizarea tehnologiei în procesele de recrutare și integrare a angajaților se va menține pe un trend ascendent în 2023, alături de automatizare și analiza datelor. Totodată, pentru a ține pasul cu inovațiile tehnologice va fi necesară perfecționarea și recalificarea angajaților. Companiile pun însă un accent tot mai mare pe bunăstarea angajaților și sănătatea mentală și echilibrul dintre viața profesională și viața personală a acestora. De asemenea, diversitatea, echitatea și incluziunea la locul de muncă capătă o amploare mai mare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies