Ştiri

Analiză: 73% dintre antreprenori spun că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienţei din perioada insolvenţei

Antreprenorii şi managerii companiilor aflate în procedură percep insolvenţa ca fiind un demers necesar pentru a salva afacerea, 92% dintre ei înţelegând beneficiile procedurii, precum: suspendarea procedurilor de executare silită, reechilibrarea business-ului, redresarea economică, stoparea penalităţilor, majorărilor şi a dobânzilor încă de la data deschiderii procedurii, denunţarea contractelor păguboase sau eşalonarea datoriilor, arată o analiză CITR, realizată pe baza unui studiu de piaţă derulat pe un eşantion de aproximativ 300 de respondenţi din şapte regiuni ale ţării.

Cu toate acestea, 50% dintre aceştia afirmă că au amânat cât mai mult intrarea în insolvenţă, doar 16% văzând în insolvenţă, înainte de accesare, oportunitatea reorganizării, a restructurării business-ului şi a relansării în economie.

„Experienţa insolvenţei este una foarte personală şi greu de digerat pentru antreprenori, ceea ce determină amânarea deschiderii procedurii. Însă ea ar trebui privită ca un mecanism de reglare, tratată ca un sprijin venit din exterior şi nu ca un pericol. Rolul nostru de practician este să maximizăm valoarea companiei în beneficiul tuturor celor implicaţi şi să contribuim la eficientizarea şi optimizarea unor procese. Insolvenţa poate debloca activitatea societăţii şi o poate curăţa de acele elemente care îi limitează dezvoltarea”, afirmă Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

73% dintre antreprenori şi manageri afirmă că au învăţat din insolvenţă, devenind mai competenţi în gestionarea companiei, iar 63% şi-au redefinit în sens pozitiv relaţiile contractuale cu partenerii de afaceri.

„Deşi amână foarte mult intrarea în insolvenţă, antreprenorii şi managerii înţeleg că aceasta este soluţia pentru a salva valoarea din companie, fie că vorbim de active, oameni, parteneriate sau de brand-ul construit de-a lungul anilor. Timpul este un factor crucial pentru salvarea companiei, deoarece şansele de salvare ale acesteia scad odată cu amânarea. Insolvenţa este o şcoală bună pentru antreprenori şi un moment prielnic pentru restructurarea afacerii, oferind know-how în gestionarea resurselor financiare, eficientizarea operaţională şi planificarea investiţiilor. În plus, este şi o şansă pentru reaşezarea relaţiilor contractuale cu partenerii, pentru relansarea afacerii în piaţă şi pentru reintegrarea sănătoasă în economie a unor companii care au depăşit stadiul de dificultate. Insolvenţa înseamnă parteneriat şi colaborare între toţi factorii implicaţi, pentru binele comun, iar abordarea de tip echipă versus cea individualistă influenţează de multe ori succesul”, a menţionat Vasile Godîncă-Herlea.

În ceea ce priveşte opinia creditorilor, 100% dintre aceştia consideră că transparenţa şi comunicarea cu antreprenorul sau managerul companiei eficientizează şi facilitează succesul procedurii de insolvenţă, 78% dintre aceştia afirmând că îşi doresc să păstreze relaţiile comerciale în timpul şi după insolvenţă.


FOTO: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

România a beneficiat de 64 de miliarde de euro după aderarea la UE

Cu ocazia Zilei Europei, premierul Marcel Ciolacu a declarat că, după aderarea la UE, România…

51 de minute ago

9 mai – Ziua Europei, sărbătorită şi în România

România aniversează pe 9 mai, Ziua Europei, cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în…

2 ore ago

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

15 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

16 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

17 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

18 ore ago

Acest website folosește cookies