Ştiri

VIDEO Ambasadorul rus a fost stropit cu vopsea roșie, la o ceremonie din Polonia

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu o substanţă roşie de manifestanţi pro-ucraineni, la o ceremonie de la Varşovia pentru marcarea a 77 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea Război Mondial.

Într-o filmare fără sonor difuzată de agenţia de presă rusă RIA Novosti, diplomatul apare cu faţa şi cămaşa pătate cu roşu; la fel sunt surprinse şi alte persoane din jurul său. În spatele lor se văd drapele ucrainene fluturate de manifestanţi, scrie Agerpres.ro.

Agenţia citată de AFP precizează că ambasadorul urma să depună o coroană de flori la un cimitir din capitala poloneză, unde sunt înhumaţi soldaţi sovietici căzuţi în război.

Rusia a acuzat de mai multe ori „rusofobia” occidentalilor în general şi a polonezilor în special, reaminteşte France Presse. Moscova justifică invazia rusă în Ucraina prin existenţa în această ţară a unui presupus proiect anti-rusesc occidental şi a unui „genocid” al populaţiei rusofone de către „neonaziştii” ucraineni.

Andrei Dumitru

Recent Posts

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

11 minute ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

54 de minute ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

2 ore ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

3 ore ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

3 ore ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

3 ore ago

Acest website folosește cookies