Ştiri

Alibaba, vânzări de aproape un miliard de dolari, în cinci minute

Așa cum americanii au Black Friday, și chinezii au o dată în calendar dedicată reducerilor. Ziua Celibatarului este sărbătorită în 11 noiembrie, iar anul acesta a stabilit un nou record de vânzări, încă din primele minute.

Cel mai mare retailer online din Asia, Alibaba Group Holding Limited, de la care, în 2009, a pornit fenomenul reducerilor chineze, a anunțat că doar în prima oră a Zilei Celibatarilor din acest an a înregistrat vânzări de peste cinci miliarde de dolari. Suma este cu atât mai impresionantă cu cât, în urmă cu câțiva ani, reprezenta valoarea vânzărilor pe toată ziua.

În 2013, 35 de miliarde de yuani, adică 5,15 miliarde de dolari, era volumul nostru brut pe o zi. Acum am ajuns la această cifră într-o singură oră”, a declarat Daniel Zhang, directorul general de la Alibaba, potrivit Reuters.

Totodată, la miezul nopții dintre joi și vineri, chiar în primele cinci minute ale Zilei Celibatarului, au fost cheltuite circa 917 milioane de euro. De asemenea, în mai puțin de șapte ore, vânzările au depășit nivelul atins în 2014, de 7,7 miliarde de euro, și jumătate din vânzările-record de 13,31 de miliarde de euro, înregistrate anul trecut.

În China, data de 11 noiembrie, formată numai din cifra „1”, a devenit o zi a celor singuri, aflați în căutarea perechii. Din 2009, datorită strategiei de vânzare a Alibaba, a căpătat statutul de cea mai importantă zi de cumpărături online, ca o replică pentru Black Friday-ului de peste ocean. An de an, vânzările înregistrate, în această zi, de gigantul din comerțul electronic s-au dublat. În 2016, estimările duc spre suma de 20 de miliarde de dolari.

Mai mult de jumătate din economia Chinei, a doua ca mărime din lume, este susținută de consumul celor peste 1,3 miliarde de locuitori. Consumul se dezvoltă odată cu creșterea clasei de mijloc chineze, formată din circa 225 de milioane de persoane. O clasă de mijloc avidă după modalități inovatoare de a face cumpărături și tot mai exigentă când vine vorba de produsele achiziționate.

 


FOTO: alibabagroup.com

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

o oră ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

2 ore ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

3 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

3 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

4 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

4 ore ago

Acest website folosește cookies