Ştiri

Alfredo Seafood: Piața locală de creveți ajunge la circa 25 de milioane de euro

Alfredo Seafood apreciază valoarea pieței de creveți din România la circa 25 de milioane de euro.

Potrivit companiei, consumul de creveți și-a continuat creșterea. Astfel, în primul semestru din 2023, segmentul s-a majorat cu 20%, față de aceeași perioadă a anului precedent. Cererea de creveți tot mai ridicată se reflectă și în volumul și valoarea importurilor, care s-a dublat în perioada 2020-2022, conform analizei reprezentanților Alfredo Seafood, pe baza datelor Institutului Național de Statistică.

„Consumul de creveți, în România, evoluează constant, începând din 2020. Odată cu pandemia, românii au devenit mai atenți cu ceea ce mănâncă și mai interesați să adopte un stil de viață sănătos. Iar conform experților în nutriție, creveții reprezintă unul dintre cele mai valoroase alimente. Cu toate acestea, consumul de creveți rămâne la un nivel modest. Media anuală a consumului de pește și fructe de mare, în România, se ridică 8–9 kilograme pe cap de locuitor, din care creveții reprezintă doar 3%”, a spus Mihai Cristian Dărmănescu, fondator Alfredo Seafood și director general Bistromar la Timona.

„Beneficiile nutriționale fac din creveți un superaliment. Conțin cantități optime de vitamina B12 și acid folic, cu efect antianemic, fier, iar în doar 100 de grame conțin 20 de grame de proteine și 50% din necesarul zilnic de seleniu al organismului. La capitolul surse de proteine creveții sunt la fel de valoroși precum carnea și peștele. Însă la capitolul minerale sunt net superiori, pentru că aduc tot ce e mai bun din mare: iodul este esențial pentru accelerarea metabolismului și funcționarea optimă a tiroidei, iar zincul crește imunitatea. În plus, creveții au un aport caloric mic, așadar nu îngrașă, iar după ou, sunt alimentul cu cel mai mare nivelul de colesterol bun, LDL: 200 miligrame, la 100 de grame de produs, adică 70% din doza zilnică recomandată”, a explicat Mihaela Bilic, medic specialist în nutriție și boli metabolice.

Datele de consum arată că românii apreciază creveții, aceștia având o pondere de peste 50% din totalul pieței locale de fructe de mare. Însă, reprezentanții Alfredo Seafood arată că, în continuare, oamenii nu au suficiente informații despre proprietățile benefice ale acestui aliment.

„Cred că este datoria tuturor jucătorilor de pe o piață să contribuie la dezvoltarea acesteia. Dacă ești un business transparent, corect și pentru care calitatea produselor reprezintă esența brand-ului, atunci ai responsabilitatea de a educa publicul. Numai în acest mod, o piață poate crește sănătos. Tocmai din acest motiv, Alfredo Seafood lansează o campanie de informare despre creveți. Vrem să arătăm de ce este un superaliment, la ce trebuie să fie atenți oamenii atunci când îl cumpără sau care sunt cele mai bune surse și tipuri de creveți. Din informațiile mele, suntem primii care demarează o astfel de campanie, dedicată creveților, în România. Sper ca acest tip de inițiative să fie tot mai dese și să aducă schimbări notabile în bine, în obiceiurile alimentare ale românilor”, a concluzionat Mihai Cristian Dărmănescu.

Alfredo Seafood este una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. Brandul a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies