Ştiri

Alertă sanitară internaţională! Virusul periculos nu mai poate fi ţinut sub control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor a depistat în Statele Unite primul caz de coronavirus provenind din China, urmând să facă un anunţ oficial marţi seară, afirmă surse citate de CNN.

Primul caz de coronavirus provenind din oraşul chinez Wuhan a fost depistat în statul Washington, a declarat un oficial federal din cadrul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor. Virusul, descoperit prima dată în decembrie 2019 în Wuhan (China), a infectat până acum peste 300 de persoane, iar şase au decedat. Alţi 922 de pacienţi rămân sub observare în spitale chineze, potrivit cifrelor comunicate de autorităţile sanitare. Până acum, virusul a fost depistat în cinci ţări. Nu este clar dacă persoana depistată în Statele Unite a călătorit recent în China, dacă a luat boala de la altcineva ori a infectat pe altcineva.

Medicii sunt în alertă la nivel mondial, iar mai multe state au anunțat deja campanii de screening pentru persoanele aflate în grupele de risc. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va organiza o reuniune miercuri, urmând să decidă dacă va fi declarată stare de urgență internațională. De la Bangkok la Hong Kong şi din Singapore la Sydney, autorităţile locale operează controale sistematice ale persoanelor care sosesc pe aeroporturi venind din zonele cu risc, după ce Beijingul a confirmat că acest nou tip de coronavirus este transmisibil între oameni.

România pregătește măsuri speciale

Un grup de specialiști în sănătate publică, boli infecțioase și microbiologie se va întâlni mâine sub coordonarea secretarului de stat Nelu Tătaru pentru a propune ministrului Sănătății măsurile ce se impun, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, le-a solicitat specialiștilor în sănătate publică un Plan de acțiune, suplimentar, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor prin gripă, precum și pregăirea unui set de măsuri pentru intervenția sistemului de sănătate publică în cazul apariției îmbolnăvirilor cauzate de noul coronavirus, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Până în acest moment, Institutul Național de Sănătate Publică a luat următoarele măsuri în ceea ce privește noul tip de coronavirus: a trimis direcțiilor de sănătate publică definiția de caz pentru a putea fi informate unitățile sanitare de la nivel național și, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, au fost emise atenționări de călătorie.

Medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a anunţat că în România ar urma să fie disponibile, în curând, teste care să depisteze rapid eventuala prezență a virusului gripal care a dus la decesul a 6 oameni în China. Testele urmează să fie disponibile, cel mai probabil, la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

„În momentul de față au devenit disponibile teste pentru identificarea infecției cu acest virus, dar gândiți-va că discutăm despre un organism care abia a fost izolat. Mai durează până când vor fi disponibile teste comerciale, le numim noi. Deci există un acces limitat la teste, în momentul de față. Dar cred că în curând vom avea și în țară noastră și poate chiar la Institutul ‘Matei Balș’, teste care să poată să depisteze acest tip de virus”, a declarat marți, pentru Mediafax, medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies