Alertă: Mai multe școli și grădinițe din București își suspendă cursurile din cauza epidemiei de gripă

NewMoney 21/01/2020 | 11:53 Ştiri
Alertă: Mai multe școli și grădinițe din București își suspendă cursurile din cauza epidemiei de gripă

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat în urmă cu puțin timp că suspendă cursurile în 9 școli și grădinițe, din cauza numărului de cazuri de gripă înregistrate. Cursurile vor fi suspendate pentru 3 zile, începând de astăzi – 21 ianuarie, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanții ISMB. Excepție face Școala Generală nr. 195 din sectorul 3, unde cursurile clasei pregătitoare G au fost suspendat de luni și vor fi reluate joi.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a emis următoarea informare:

“Vă informăm că, având în vedere cazurile de gripă înregistrate, DSP a propus suspendarea cursurilor pentru 3 zile, la următoarele unități:
– Școala Generală nr. 195, sector 3, clasa pregătitoare G – cursurile au fost suspendat aici de luni
– Grădinița nr. 116, sector 1, grupa mijlocie 1
– Școala Generală Pia Brătianu, sector 1, clasa IV G
– Grădinița nr. 68, Sector 3, integral
– Școala Generală nr. 172, sector 6, clasa IV F
– Școala Generală nr. 59, sector 6, clasa IB
– Școala Generală nr. 206, sector 6, clasa IC
– Școala Generală nr. 157, sector 6, cls IA
– Grădinița nr. 210, sect 6, grupa Campionii”

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) au declarat pentru Edupedu.ro că rugămintea, în această perioadă, pe care le-o transmit famililor este de a trimite școlilor și grădinițelor diagnosticul de gripă, atunci când el există.

Odată cu diagnosticul oficial, școlile pot lua măsurile de dezinfectare necesare în aceste cazuri. “Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) știu înainte de școală numărul total de diagnostice, pentru că ei primesc în timp real informația de la spitale și văd dacă există focare de gripă”, însă comunicarea părinți-profesori ajută fiecare școală și grădiniță în parte să ia deciziile care se impun, precizează reprezentanții ISMB, pentru Edupedu.ro.