Ştiri

Agroland a inaugurat cel mai mare magazin din rețea

Grupul Agroland (indice bursier AG) a inaugurat cea de-a șaptea unitate de tip MEGA din acest an, cu o suprafață de 677 metri pătrați, în urma unei investiții de tip greenfield. Magazinul se găsește în localitatea Bolintin-Vale, județul Giurgiu, la vest de București, și este, în prezent, cel mai mare din rețea. Fondurile alocate pentru teren și lucrările de construcție se ridică la peste 500.000 euro, iar pentru dotările unității și stocurile de marfă a fost prevăzut un buget de 200.000 euro. Reprezentanții Agroland au în plan deschiderea a cel puțin alte șase magazine MEGA în 2021, ajungând astfel la 18 magazine Agroland MEGA, până la sfârșitul anului.

Noua unitate este situată în Bolintin-Vale, pe Strada Poarta Luncii nr. 74, în apropierea magazinului tradițional Agroland. Gamele disponibile vor fi cele consacrate: (1) produsele pentru grădină; (2) produse destinate animalelor de companie; (3) produse pentru hobby farming, casă și gospodărie. Din punct de vedere al proporției în vânzări, în magazinele Agroland MEGA, categoria hobby farming are pondere de doar 25%, față de 70%, în unitățile tradiționale.

Cele mai solicitate categorii în unitățile MEGA sunt produsele pentru grădină și cele de îngrijire a animalelor de companie, fiecare înregistrând ponderi de 35% din totalul vânzărilor, iar gama pentru casă și curte, 5%.

„Pregătim deschiderea Agroland Bolintin-Vale de șase luni și suntem foarte mulțumiți de rezultat. Este cel de-al doisprezecelea magazin de tip MEGA din rețea, iar în 2022 ne așteptăm ca fiecare dintre aceste unități să depășească un milion de euro, ca valoare a vânzărilor. Din experiența pe care am avut-o cu magazinele din Moșnița Nouă, lângă Timișoara, și de pe Șoseaua Fundeni, în București, știm că durează cam cinci-șase luni până să intrăm pe profit. Vânzările magazinului din Moșnița Nouă au trecut de pragul de 500.000 euro, la șase luni de la inaugurare. În cazul magazinului din Bolintin-Vale, avem și exemplul magazinului tradițional Agroland, cu o suprafață de 80 mp, care vine cu un istoric de vânzări anuale de peste 300.000 euro, deși sortimentația produselor este mult mai redusă față de un magazin de tip MEGA. Pentru noul magazin din Bolintin-Vale, există toate premisele ca în 2022 să ajungem la un milion de euro, așa cum preconizăm”, a explicat Horia Cardoș, fondator și Director General Agroland. 

Conceptul Agroland MEGA este unic în România, a fost lansat în 2017, și se referă la magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie și hobby farming-ului, având o suprafață de 400 – 600 mp.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Zelenski, nemulţumit că ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat nemulţumit de faptul că aliaţilor occidentali le ia prea…

10 ore ago

UNSAR: Nu va exista coplata la RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) transmite că un aşa-numit…

10 ore ago

Judecătorii au dat verdictul: Moştenitorii au dreptul să obţină informaţii protejate de secretul bancar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că moştenitorii au dreptul să obţină informaţii…

12 ore ago

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

13 ore ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

14 ore ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

15 ore ago

Acest website folosește cookies