Ştiri

Cât va investi Guvernul în noul terminal de pasageri al Aeroportului Otopeni

Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti ar putea avea un nou terminal de pasageri, parte dintr-un poriect amplu de dezvoltare ce va cuprinde şi o platformă, sistem căi de rulare, drumuri de acces, parcări şi clădiri, investiţie estimată la 4,75 miliarde lei (peste 1 miliard de euro), potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului, scrie News.ro.

Din punct de vedere aviatic, Aeroportul Otopeni are în prezent un singur terminal, format din mai multe clădiri. Noul proiect va fi practic cel de-al doilea terminal al aeroportului şi se va afla la o distanţă de câteva sute de metri de actualul terminal.

”Valoarea obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică ’Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti’ este 4.752.181 mii lei, inclusiv TVA, echivalentul a 1.022.656 mii euro”, arată proiectul pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor.

Durata de realizare a investiţiei este de cinci ani.

De altfel, numărul de pasageri a crescut spectaculos pe Aeroportul Otopeni în ultimii ani. Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, estima luna aceasta că numărul de pasageri pe care îl vor înregistra aeroporturile bucureştene la sfârşitul anului va depăşi 14 milioane.

Aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa au avut anul trecut un trafic de 12,84 milioane de pasageri, în creştere cu 16,8% faţă de anul precedent.

Proiectul face parte din Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti, aprobat prin OG 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea proiectului se va face din surse proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), compania care administrează aeroportul, din fonduri nerambursabile, credite bancare, forme legale de participare a capitalului privat.

”Un nou terminal de pasageri se va construi şi pune în funcţiune în zona de dezvoltare. Această infrastructură aeroportuară nouă, modernă, care va îngloba ultimele tehnologii şi va oferi un nivel superior de servicii, va permite consolidarea poziţiei României pe piaţa aviatică din zona Europei Centrale şi de Est, înscriindu-ne, astfel, în trendul dezvoltărilor infrastructurilor aeroportuare din zonă”, arată nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, noi căi de rulare de degajare rapidă sunt planificate pentru a permite ieşirea rapidă a aeronavelor de pe pistă. Noua platformă este conectată la cele două piste prin noi căi de rulare duble.

La sud-est de zona noului terminal va fi amplasat un parc tehnologic – high tech.

Se va construi un drum de acces la zonele comerciale din faţa terminalului, la zona tehnică şi cea cargo din partea de nord şi la parcul high tech.

S-a rezervat totodată o suprafaţă dedicată în partea de nord pentru un eventual integrator cargo.

Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” (CNAB) s-a înfiinţat în 2009, ca urmare a fuziunii Companiei Naţionale „Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” (AIHCB) cu societatea naţională „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu” (AIBB-AV) şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

3 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

4 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

5 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

6 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

6 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

7 ore ago

Acest website folosește cookies