Ştiri

Adrian Câciu: Urmează o întâlnire cu Blue Air, pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu capacitate de a merge mai departe

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a declarat miercuri, despre scandalul de la compania Blue Air şi faptul că ministerul a plătit datoria acestei companii în continuare, că din punctul lui de vedere, cel care răspunde este ANAF-ul, pentru executare şi Eximbank-ul, care a acordat creditul pentru aventuala executare a garanţiei. Ministrul a mai spus că urmează o întâlnire cu această companie, pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu capacitate de a merge mai departe.

”Ministerul Finanţelor, prin ANAF, a încercat să execute. Executarea silită este suspendată de ceva timp, acolo este un concordat preventiv, între creditor şi companie, la fel, creditorul are posibilitatea să treacă şi la executarea garanţiilor dar în următoarea perioadă înţeleg că o să existe o întâlnire. Am văzut în spaţiul public punerea unor etichete pe ministru, ministerele nu sunt conduse ca SRL, să nu fie înţeleasă greşit afirmaţia mea. Există departamente autonome, asupra cărora ministrul nu are voie să intervină, cum este la ministerul Finanţelor zona de trezorerie şi datorie publică. La fel şi în zona administrării companiilor de stat, avem câteva comitete care funcţionează autonom”, a spus ministrul.

El a arătat că, din ce a înţeles, ”urmează o întâlnire cu această companie, pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu capacitate de a merge mai departe”.

”Din punctul meu de vedere, cel care răspunde este ANAF-ul, pentru executare şi cel care răspunde este Eximbank-ul, care a acordat creditul pentru aventuala executare a garanţiei”, a mai spus Câciu.

Blue Air îl acuză pe președintele ANPC de fals în declarații

Compania aeriană Blue Air a anunțat, miercuri, că a făcut plângere penală pe numele lui Horia Constantinescu, președintele ANPC.

„Ca urmare a solicitărilor reprezentanților mass media, precizăm următoarele aspecte cu privire la afirmațiile false ale lui CONSTANTINESCU HORIA, afirmații transmise în spațiul public în calitatea acestuia de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC):

În vederea desăvârșirii acțiunii începute în data de 14 Iulie 2022, acțiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să își înceteze activitățile, iar principalul său competitor să aibă „câmp liber” către un adevărat monopol pe piața de transport aerian de pasageri din România, CONSTANTINESCU HORIA continuă să săvârșească, în opinia noastră, infracțiunea de comunicare de informații false, infracțiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informațiilor comunicate.

Suntem convinși că această nouă comunicare de informații false a fost declanșată de anunțul investitorilor interesați în preluarea și reorganizarea Blue Air, anunț făcut în data de 30 Septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui CONSTANTINESCU HORIA.

Acesta nu a mai așteptat răspunsul autorităților române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declarațiile sale false afectează în mod grav posibilitatea Statului Român de recuperare a garanțiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 LEI, dar și posibilitatea pasagerilor afectați de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air.

Având în vedere faptul că pentru primele acte materiale ale infracțiunii mai sus menționate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în data de 19 August 2022 și pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abținem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui CONSTANTINESCU HORIA, punând la dispoziția reprezentanților mass media o copie a Plângerii penale mai sus menționate, precum și dovada înregistrării acesteia.

De asemenea, arătăm faptul că avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de CONSTANTINESCU HORIA, stă la dispoziția organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf”, a transmis Blue Air.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Cipru, destinația care nu te poate dezamăgi. Peste 90.000 de români sunt așteptați anul acesta

Plină ochi de locuri frumoase, cu plaje însorite și ape de un albastru ireal, dar…

o oră ago

FL Technics și Universitatea Politehnica din București își anunță parteneriatul oficial în ingineria aerospațială

FL Technics, una dintre cele mai importante companii de întreținere, reparație și revizie (IRR) din…

o oră ago

Germania a evitat intrarea în recesiune

Economia germană a revenit pe creştere în primul trimestru al acestui an, când a înregistrat…

o oră ago

Program STB și Metrorex în minivacanța de 1 mai și Paște

Circulaţia trenurilor de metrou, în perioada 1 - 6 mai, se va desfăşura conform graficelor…

2 ore ago

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în T1

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru…

2 ore ago

BCR raportează o creștere a profitului în primul trimestru

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de…

2 ore ago

Acest website folosește cookies