Ştiri

Adrian Câciu: În ultimii 2 ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

“Ne vedem astăzi un eveniment deosebit de important unde vedem investiţiile că se finalizează. România se dezvoltă prin investiţii şi acest lucru cred că nu mai poate fi contestat de nimeni, cel puţin în ultimii doi ani de zile s-a investit în România peste 35 de miliarde de euro, discutând aici de investiţiile finanţate atât de la bugetul de stat, cât şi cele din fonduri europene”, a declarat Adrian Câciu, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Timişoara.

400 de milioane de euro, investiţii în infrastructura pentru aeroporturi

El a mai afirmat că 400 de milioane de euro au mers către zona de infrastructură pentru aeroporturi. “Dacă discutăm de axa de finanţare pe aeroporturi, pot să am mândria că împreună cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, apoi cu domnul prim-ministru Ciolacu, în primul mandat ca ministru de Finanţe, după aceea ministrul al fondurilor europene, 400 de milioane de euro s-au dus către zona de infrastructură pe aeroporturi. Pe mandatul de ministru a Fondului Europene, trebuie să spun că 72% din această sumă a fost cheltuită în ultima parte a anului 2023”, a explicat ministrul, potrivit News.ro.

Adrian Câciu a amintit şi de investiţiile în infrastructura mare. “Dacă discutăm de investiţiile în infrastructura mare, cifrele o să vă ameţească posibil. Sorin Grindeanu are contracte încheiate la momentul acesta de 16 miliarde de euro pe PNRR, 16 miliarde de euro.

Iar pe ceea ce înseamnă Politica Nouă de Coeziune, are proiecte depuse la acest moment de 12 miliarde de euro, 60 miliarde de lei. Vorbim doar de ceea ce vine din finanţare europeană. Banii europeni dezvoltă România şi acest lucru trebuie să fie pentru noi un semnal că apartenenţa la Uniunea Europeană este benefică, atât pentru economia românească, dar mai ales pentru cetăţenii României”, a mai afirmat Adrian Câciu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

15 ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

15 ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

16 ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

16 ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

17 ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

19 ore ago

Acest website folosește cookies