Ştiri

Acţiunile Alibaba au debutat la Hong Kong cu o creştere de 6,9% faţă de preţul din ofertă

Acţiunile gigantului chinez de comerţ electronic Alibaba au debutat la bursa din Hong Kong cu o creştere de 6,9% faţă de preţul din oferta publică iniţială şi cu puţin peste preţul de la New York, marcând cea mai mare vânzare de acţiuni la nivel mondial din acest an, relatează Reuters.

Alibaba a atras cel puţin 11,3 miliarde de dolari prin listarea secundară, care a fost văzută ca un vot de încredere în viitorul centrului financiar din Hong Kong, pe fondul protestestelor anti-guvernamentale violente din ultimele şase luni.

Alibaba, cea mai mare companie din Asia

Suma atrasă ar putea urca până la 12,9 miliarde de dolari dacă Alibaba va opta să exercite o opţiune de supraalocare în termen de 30 de zile de la debutul tranzacţiilor.

Fondurile obţinute vor ajuta Alibaba, cea mai mare companie din Asia în funcţie de valoarea de piaţă şi a şaptea ca mărime la nivel mondial, să investească mai mult în servicii online.

Potrivit analiştilor, crearea unei baze de investitori în Hong Kong şi China poate funcţiona ca un sprijin pentru companie, dacă acţiunile tranzacţionate la bursa din New York vor fi afectate de conflictul comercial dintre Statele Unite şi China.

Alibaba este în acest an a cincea cea mai tranzacţionată companie la New York, cu o medie de 2,6 miliarde de dolari pe zi, potrivit datelor firmei Refinitiv. Traderii nu se aşteaptă ca volumul tranzacţiilor să fie la fel de ridicat la Hong Kong, din cauza unei taxe de timbru.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies