Ştiri

Accident de tren în nord-estul Scoţiei. Premierul: „Un incident foarte grav” – VIDEO

Premierul britanic Boris Johnson a calificat drept „un incident foarte grav” deraierea unui tren survenită miercuri dimineaţa în nord-estul Scoţiei, pe fondul inundaţiilor care au afectat zona, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Mai mulţi oameni au fost grav răniţi în incident, potrivit şefei guvernului scoţian Nicola Sturgeon.

„M-a întristat vestea că a avut loc un incident foarte grav în Aberdeenshire şi gândurile mele sunt alături de cei afectaţi. Mulţumesc serviciilor de urgenţă aflate la faţa locului”, a transmis Johnson pe Twitter.

Un tren a deraiat miercuri dimineaţa lângă Stonehaven, în Aberdeenshire, în nord-estul Scoţiei, într-o zonă unde au avut loc inundaţii, a anunţat poliţia britanică a transporturilor.

„Ne ocupăm de un incident survenit pe calea ferată la Stonehaven, în Aberdeenshire, unde a deraiat un tren”, a transmis poliţia pe Twitter, menţionând că s-a solicitat ajutor la ora locală 09.43 (08.43 GMT) şi la faţa locului se află ambulanţe şi maşini de pompieri.

Ploile puternice înregistrate în noaptea de marţi spre miercuri în Scoţia au provocat inundaţii şi întârzieri în traficul feroviar.

Căile ferate scoţiene (Network Rail Scotland) au anunţat dimineaţa că echipele companiei „au lucrat toată noaptea pentru a menţine reţeaua deschisă, în pofida ploilor torenţiale şi a descărcărilor electrice”, dar „există totuşi perturbări pe mai multe rute”.

Şefa executivului scoţian, Nicola Sturgeon, a indicat la rândul ei pe Twitter că este vorba de un „incident extrem de grav” şi „există informaţii preliminare privind răniţi grav”, asigurând totodată că menţine contactul cu compania de căi ferate şi serviciile de urgenţă pentru a fi la curent cu evoluţia situaţiei.

„Deşi abia încep să se afle detaliile, mă tem că există informaţii preliminare privind persoane grav rănite. Este un incident extrem de grav”, a scris ea.

Imagini difuzate la televizor au arătat două elicoptere ale serviciilor de salvare, alături de circa 25 de maşini de poliţie şi salvare pe un câmp din apropiere de locul accidentului, survenit într-o zonă împădurită. În filmări se mai vede un fum negru degajându-se din pădure.

O informaţie citată de postul Sky News a indicat decesul unei persoane, informaţie care nu a fost confirmată.

FOTO: The Telegraph

NewMoney

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

21 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies