Ştiri

2.000 de studenţi voluntari, alături de cadrele sanitare din prima linie în lupta cu COVID-19

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marţi seară, că aproape 2.000 de studenţi s-au înscris pentru a deveni voluntari alături de cadrele sanitare din prima linie, iar 720 au fost deja repartizaţi în 25 de judeţe.

”Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 197/18.11.2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astăzi, 24 noiembrie 2020, au fost semnate primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus”, a transmis, marţi seară, DSU.

Sursa citată de News.ro a precizat că, cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină, în ultimele 6 zile de la aprobarea noii Ordonanţe s-au înscris, în mod voluntar, 1.992 de studenţi, dintre care, 720 au fost repartizaţi deja, în primă etapă, în 25 de judeţe. DSU anunţă că în perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenţilor voluntari în mai multe unităţi sanitare din ţară.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercurea trecută, ordonanţa care permite studenţilor din anii terminali de la facultăţile de Medicină să desfăşoare activităţi de voluntariat în spitale COVID-19.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

7 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

7 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

9 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

9 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

10 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

10 ore ago

Acest website folosește cookies