Zentiva preia temporar o parte dintre angajații IKEA

NewMoney 10/04/2020 | 12:17 Ştiri
Zentiva preia temporar o parte dintre angajații IKEA

Grupul Zentiva a încheiat un acord de colaborare cu Ikea, document prin care, pe timpul crizei COVID-19, Zentiva România a angajat temporar 18 angajaţi de la Ikea România, pentru o perioadă de trei luni, informează producătorul de medicamente, potrivit Agerpres.

„La Zentiva facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta autorităţile să combată COVID-19. Zentiva lucrează la mai multe proiecte din Europa şi nu numai pentru a asigura furnizarea de medicamente şi pentru a proteja oamenii. Salutăm iniţiativa Ikea de a căuta opţiuni pentru angajaţii săi şi suntem bucuroşi să ajutăm în aceste momentele dificile. Noii colegi se vor alătura eforturilor curente şi misiunii noastre de a produce medicamente atât de necesare pacienţilor din toată ţara. Suntem siguri că acest tip de cooperare poate fi replicat în întreaga economie şi poate ajuta angajaţii din domenii care au activitate restrânsă în această perioadă”, susţine Margareta Tănase, director operaţiuni industriale, Zentiva România.

Potrivit companiei, noii angajaţi vor fi integraţi în operaţiunile fabricii Zentiva pentru a acoperi producţia crescută generată de cererea pieţei.

„Pentru a sprijini măsurile de limitare a răspândirii pandemiei, am închis toate magazinele şi punctele de livrare începând cu data de 20 martie. Până în momentul în care lucrurile vor reveni la normal şi vom fi din nou capabili să ne întâmpinăm clienţii în magazinele noastre, le-am oferit colegilor posibilitatea de a se alătura, în mod voluntar, altor sectoare şi companii care produc şi distribuie diferite produse, esenţiale pentru combaterea crizei provocate de pandemia de coronavirus. Suntem bucuroşi să anunţăm că primul grup de 18 angajaţi Ikea România s-a alăturat Zentiva România. Le suntem recunoscători colegilor noştri pentru susţinerea valorilor Ikea de solidaritate şi grijă faţă de oameni”, a declarat Violeta Neniţă, market manager, Ikea România.

Zentiva şi Ikea precizează că vor încerca să extindă acest parteneriat şi în alte ţări pentru a sprijini lupta împotriva virusului.

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti şi la Praga. Fabrica din România funcţionează neîntrerupt din anul 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripţie de pe plan local, în volume vândute.

INGKA Group este liderul mondial în domeniul vânzărilor cu amănuntul de mobilă pentru casă, ce deţinea şi opera, la 31 august 2018, un număr de 367 de magazine în 30 de ţări.