Zborurile spre mai multe țări au fost suspendate pentru încă o lună

NewMoney 17/06/2020 | 16:02 Ştiri
Zborurile spre mai multe țări au fost suspendate pentru încă o lună

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a anunțat miercuri, 17 iunie, menținerea deciziei de suspendare a zborurilor, din cauza pandemiei de COVID-19, spre/dinspre nouă țări, pentru încă o lună.

Țările în care nu se poate încă zbura

Este vorba despre zborurile spre/dinspre Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Statele Unite, Turcia și Iran. Spre/dinspre aceste destinații, deocamdată, sunt permise doar cursele de tip charter, zborurile de repatriere, cargo și cu muncitori sezonieri.

ROMATSA precizează, însă, că, dacă una dintre țările menționate mai sus va avea indicele de risc sub 5 cazuri noi de COVID-19 / 1 milion de locuitori, atunci ea va intra pe lista verde actualizată săptămânal de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar zborurile vor putea fi reluate în siguranță.

Pe de altă parte, astăzi, 17 iunie 2020, la Aeroportul Henri Coandă București, a avut loc evenimentul ”Totul va fi bine!” pentru a marca reluarea treptată a zborurilor comerciale.