Yves Saint Laurent Beauty a deschis primul boutique din Europa, la București

NewMoney 24/07/2020 | 08:53 Ştiri
Yves Saint Laurent Beauty a deschis primul boutique din Europa, la București

Noul spațiu ocupat de Yves Saint Laurent Beauty este cel de-al douăzecilea magazin propriu operat de L’Oréal România.

Potrivit unui comunicat de presă, YSL Beauty boutique oferă acces la produse și servicii exclusive, care nu sunt comercializate în alt magazin pe teritoriul țării, precum colecția de parfumerie Le Vestiaire Des Parfums sau cea pentru îngrijirea excepțională a pielii – Or Rouge.

„Suntem încântați că am reușit să deschidem primul Boutique monobrand al brandului Yves Saint Laurent din Europa în România, la București, în Băneasa Shopping City. A fost o muncă enormă în spatele acestui proiect. (…) Vom pune accent pe serviciile oferite consumatorilor noștri, începând de la consilierea profesională și personalizată a fiecărui client și terminând cu serviciile de gravură a produselor alese. Aplicația Modiface, prezentă în boutique, va asista clienții în alegerea potrivită a culorilor de make-up”, a declarat Cosmin Ban, General Manager al Diviziei de Lux din cadrul L’Oréal România.

YSL Beauty face parte din portofoliul L’Oréal România din 2013, odată cu lansarea Diviziei de Produse de Lux. În prezent, Divizia de Produse de Lux a L’Oréal România oferă consumatorilor 11 mărci exclusiviste și operează 11 magazine proprii, sub patru brand-uri diferite (Kiehl’s, Atelier Cologne, Armani Beuty și YSL Beauty).