Wizz Air intră cu noi curse spre Tel Aviv din Timișoara

Andreea Neferu 06/06/2017 | 14:01 Ştiri
Wizz Air intră cu noi curse spre Tel Aviv din Timișoara

Operatorul aerian low-cost Wizz Air inaugurează de la finalul lunii octombrie o nouă rută din Timișoara către Tel Aviv.

Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, luni și vineri.

„Wizz Air oferă acum o legătură directă cu Tel Aviv de pe cinci aeroporturi din România, inclusiv serviciul din Craiova, care va începe pe 19 iunie”, a spus Sorina Ratz, Wizz Air Communications Manager.

Anul trecut, peste 665.000 de pasageri au călători cu Wizz Air din şi spre Timişoara.

Wizz Air a transportat anul trecut peste 5,5 milioane de pasageri din și înspre România, în creștere cu 23% față de 2015. Operatorul a transportat anul trecut la nivel internațional circa 23 de milioane de pasageri, ceea ce înseamnă că România a generat circa 24% din numărul total de persoane transportate de compania aeriană.

Wizz Air a transportat în primul trimestru al acestui an 1,45 de milioane de pasageri pe rute din sau spre România, în creștere cu 34% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Flota Wizz Air în România este acum formată din 21 de aeronave Airbus A320, care deservesc 130 de rute, 13 dintre acestea fiind lansate anul acesta de pa aeroporturile din Cluj-Napoca, Craiova, Suceava și București.

Printre concurenții Wizz Air pe plan local se numără Blue Air și Ryanair.

 


FOTO: Wizz Air

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.