„Who the F..k is Alice?” Cea mai bună formație live din Europa vine la București la început de decembrie

Acest articol apare în numărul 26 (23 octombrie – 5 noiembrie) al revistei NewMoney

Ați fredonat, cu siguranță, „Living Next Door to Alice“ pe vremea când casetele audio erau la modă. Acum, puteți să cântați despre fata de alături împreună cu trupa care i-a dat viață.

„Să fii supraviețuitor rock’n’roll este o realizare. Dar să fii încă entuziast, proaspăt, total angajat și îndrăgostit de muzică este un adevărat miracol“, scriu britancii de la Smokie pe site-ul oficial al trupei, smokie.co.uk, invo­când faptul că și acum, după cinci decenii de la înființare, sunt încă pe scenă. Nu au mai lansat un album nou de la „Take a Minute“, din 2010, dar sunt mai tot timpul în turnee, cân­tân­du-și piesele pe care milioane de oameni dansau și visau în anii ’70 și ’80 („Living Next Door to Alice“, „Nothing Hurts Like a Broken Heart“) sau cele care continuă, într-un fel, poveștile din hiturile lor, cum este „Sally’s Song (The Legacy Goes On)“, de pe ultimul lor album.

Nurenberg, Stuttgart, Ierusalim, Tel Aviv, Kiev sunt orașe în care vor ajunge în această toamnă, pe lista concertelor aflându-se și România, unde revin pe 5 decembrie, când vor cânta la Sala Polivalentă din București.

S-au numit „The Yen“, „The Sphynx“, „Essence“ și „The Four Corners“ înainte de a găsi numele care să-i definească cel mai bine: Smokey, pe care l-au înlocuit însă rapid cu Smokie pentru a evita confuzia cu numele cântărețului american Robinson Smokey. Au schimbat de nenu­mărate ori lineup-ul, din 1963, când au fondat trupa (la Bradford, Yorkshire) și până astăzi: la început au fost vocalistul Chris Norman, basistul Terry Uttley, chitaristul Alan Silson și toboșarul Ron Kelly; acum sunt Mike Craft, Mick McConnell, Terry Uttley, Martin Bullard, Steve Pinnell.

Le-au trebuit cam 10 ani până când au dovedit că pot conduce topurile muzicale cu rockul lor psihedelic upda­tat. I-a ajutat în acest sens colabora­rea cu doi compozitori și producători im­por­tanți: australianul Mike Chapman și britanicul Nicky Chinn, care au semnat hituri pentru The Sweet, Suzi Quatro, Tina Turner, Huey Lewis, Mud, Racey, Blondie sau Toni Basil.

„If You Think You Know How to Love Me“, „Don’t Play Your Rock’n’Roll to Me“ (de pe albumul „Changing All the Time“), „Lay Back in the Arms of Someone“ și „Living Next Door to Alice“ – compuse de Chapman și Chinn – au fost drumul lor către faimă. Toate s-au plasat pe primele locuri în topurile europene cu muzică rock. „Living Next Door to Alice“, din 1976 (care a înregistrat vânzări de peste zece milioane de exemplare la nivel mondial), a ocupat, spre exemplu, locul cinci în topul cu single-uri britanice și locul 25 în Billboard Hot 100. Povestea lui Alice, fata de alături, pe care tânărul Sally reali­zează prea târziu că o iubește, avea să devină cel mai cunoscut hit al lor și unul dintre cele mai faimoase cântece din istoria rockului.

Alte povești. Smokie a creat, mulți ani după aceea, o versiune parodică a piesei, împreună cu comediantul Roy’Chubby’Brown. Au decis acest lucru în urma turneelor din Irlanda, unde cei de la Smokie au descoperit că pu­blicul striga, în timp ce ei cântau piesa, „Who the Fuck is Alice?“. Li s-a părut amuzant, așa că în noua versiune, Roy’ Chubby’Brown (cunoscut pentru umo­rul lui sarcastic), strigă întocmai cum strigau fanii trupei la concertele irlan­deze. Piesa, care a ajuns pe locul trei în topul cu single-uri din Marea Britanie (fiind vândută în aproximativ jumătate de milion de exemplare), a făcut ca Smokie să devină prima formație cu un single (de top zece) ce conține cuvântul „fuck“. Acest duet a însemnat practic și revenirea trupei în topurile muzicale, după o perioadă de aproximativ 10 ani în care nu mai scosese niciun hit (despărțirea de compozitorii Chapman și Chinn, în 1982, dar și plecarea vocalistului Chris Norman, în 1986, au contribuit la declinul trupei). Au început din nou să-și com­pună piesele singuri avându-l alături, de data aceasta, pe voca­listul Alan Barton, pe care aveau să-l piardă însă în 1995, într-un accident rutier în Germania.

Cu Mike Craft, al treilea lider al trupei și actualul, au lansat șapte albume. Doar cel din 2010, „Take a Minute“ a ajuns însă în topurile internaționale, „Sally’s Song (The Legacy Goes On)“ și „Nothing Hurts Like a Broken Heart“ fiind printre cele mai bine primite single-uri. Anul 2010 a fost de altfel și cel în care Smokie a început să concerteze alături de o orchestră completă, de atunci mergând în turnee doar în această formulă.

Așa va cânta și la București, la înce­put de decembrie, când ne va face să înțelegem de ce a fost numită „cea mai bună formație live din Europa“. Puteți să strigați cu tărie „Who the Fuck is Alice?“. Smokie va aprecia asta.

FOTO: Guliver / Getty Images