Washington Post: Cum își consolidează puterea Liviu Dragnea și alți lideri autocrați din Europa de Est

NewMoney 10/12/2018 | 16:59 Ştiri
Washington Post: Cum își consolidează puterea Liviu Dragnea și alți lideri autocrați din Europa de Est

Modul în care Liviu Dragnea a condus România în ultimii ani și pârghiile pe care le-a folosit pentru a-și consolida puterea sunt expuse într-un articol publicat de Washington Post, care vorbește despre revenirea autocrației în fostele state comuniste din estul Europei.

„Politicienii și partidele de guvernământ au reușit să își consolideze puterea la un nivel nemaiîntâlnit din epoca comunistă”, comentează publicația americană. „Se presupune că instituțiile independente – inclusiv instanțele și procuraturile – au devenit instrumente de control politic. Ziarele și posturile de televiziune sunt cumpărate de oameni de afaceri prietenoși și predică cu bună știință agenda guvernului. Alegerile au loc, dar ele sunt folosite, mai degrabă, ca o justificare pentru ca majoritatea să-și impună voința, decât o șansă ca minoritatea să aibă un cuvânt de spus”.

Despre România, Washinhton Post scrie este văzută ca una dintre cele mai corupte țări din Europa și în timp ce liderii UE spun că este ca o „autocrație în formare”.

„Dar economia sa este în creștere – România a înregistrat anul trecut o creștere de 6,9% a produsului intern brut – iar Guvernul de la București a reușit să își mențină popularitatea în parte prin răspândirea unei părți din această avuție”.

Același lucru s-a întâmplat și în Polonia și Ungaria, care s-au bucurat, de asemenea, de o creștere rapidă a economiei, de o rată a șomajului scăzută și de creșterea salariilor, chiar dacă sunt încă mult sub media europeană. „Trezoreriile acestor state au fost golite. Ungaria a trimis bonuri valorice pensionarilor și a introdus granturi pentru proprietarii de case, iar Polonia a început să plătească oameni pentru a face mai mulți copii”.

Politologii susțin că prosperitatea și creșterea economică ajută la susținerea democrațiilor, cât timp există o clasă de mijloc care are grijă ca țara să nu se îndrepte spre autoritarism. Însă guvernele din aceste state europene demonstrează că dividendele economice ale democrației pot fi, de asemenea, folosite ca un instrument de întărire a puterii, scrie publicația americană.

„Banii îi ajută pe lideri să păstreze populația fericită. În același timp, au de unde să plătească proiectele care să le hrănească orgoliul, operațiunile de influențare și patronatele favorizate”.

În cazul României, Washington Post scrie că liderul partidului aflat la putere, Liviu Dragnea, este „un om de afaceri bogat, devenit politician, care a fost condamnat în două rânduri pentru corpupție și fraudarea alegerilor”. În urma unor acuzații noi acuzații de corupție, de data aceasta de un nivel mult mai ridicat, guvernul său a înlăturat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, mai notează publicația.

Astfel de acțiuni împotriva instituțiilor anti-corupție reprezintă o emblemă a liderilor politici din aceste regiuni, urmată și de cei de la București. „Ai noștri au văzut că funcționează în Polonia și că funcționează și în Ungaria. Acum încearcă să facă la fel”, spune Elena Calistru, liderul grupului civic Funky Citizens, pentru Washington Post.

Mulți români nu par deranjați de aceste lucruri, comentează publicația americană, care argumentează acest lucru dând exemplul chirurgului Vladimir Ciobotaru, care a devenit fan înfocat al social-democraților după ce Guvernul i-a dublat salariul, chiar dacă puțini din cercul său de prieteni îi împărtășesc opiniile.

„Chirurgul și soția și-au invitat, recent, niște prieteni la cină în noul lor apartament. Apoi a venit vorba despre politică, Ciobotaru susținând că procurorii care fac exces de zel reprezintă adevărata amenințare pentru democrația românească și nu politicienii din partidul aflat la putere. Oaspeții lor au plecat înainte să ajungă la felul principal”


Foto: Mediafax