În mai puțin de o jumătate de an, două mari companii antreprenoriale românești au ajuns pe Bursa de Valori București (BVB), care – pe nesimțite – a devenit o destinație frecventabilă. E vorba de MedLife, fondată și condusă de familia Marcu, și de Digi (RCS&RDS, așa cum este cunoscută publicului larg), începută în Ardeal de discretul antreprenor Zoltán Teszári. De remarcat că nici în cazul rețelei de clinici private, nici în cel al furnizorului de comunicații mobile și fixe, ieșirea pe bursă nu a fost un act voluntar al fondatorilor. În ambele situații, decizia a venit din altă parte: de la fondurile de investiții.
În America anilor ’80, ceea ce azi numim fonduri de investiții erau depreciativ etichetate drept „barbari“ sau „vulturi capitaliști“. Terminologia era justificată de practici nu tocmai ortodoxe ale investitorilor. Aceștia fie cumpărau (pe baza unor împrumuturi gigantice) companii aflate în dificultate în care intrau cu bocancii, reducând costuri și concediind personal, fie speculau puncte slabe ale unor organizații și le preluau ostil. În prima situație, compania era „mulsă“ de toate resursele, cu scopul vânzării în profit, după rambursarea accelerată a datoriilor care stătuseră la baza achiziției. În cea de-a doua, investitorii intrau pe ușa din dos, prin cumpărarea unui pachet minoritar, după care îi destabilizau și pe ceilalți acționari, ajungând în cele din urmă să preia controlul. Una dintre cele mai bune cărți de business din istorie este „Barbarians at the Gate“, redactată de doi jurnaliști americani de investigații.
EGRETELE NOASTRE. În România, sunt puțini (spre deloc) „vulturi“ și „barbari“, piața investițională locală fiind mai puțin sofisticată. De peste două decenii, avem însă fonduri private de investiții (private equity) clasice pe care unii autori de specialitate le consideră urmașii „siniștrilor“ de altădată. Industria de private equity a generat investiții de ordinul miliardelor de euro și a generat pentru investitori profituri pe măsură. Principiul după care funcționează aceasta este simplu și complicat în același timp: familii bogate din Occident finanțează aceste fonduri și deleagă firme de management care, contra unui comision, le administrează banii. Randamentele obținute din astfel de plasamente sunt net superioare depozitelor bancare și chiar pieței de capital.
Pe lângă profituri pentru acționari, fondurile au adus reguli și disciplină în multe dintre companiile antreprenoriale românești ajunse la o dimensiune la care fondatorii nu le mai puteau conduce după metodele empirice care funcționau la începuturi. Mai nou, ele contribuie și la creșterea pieței de capital interne, forțând listări care altfel ar fi fost amânate la nesfârșit în alte condiții.
În cazul MedLife, dacă fondul V4C nu ar fi vrut să-și monetizeze investiția făcută în 2009, rețeaua de clinici ar fi rămas și azi o companie privată închisă, în mâinile familiei Marcu. Investitorii au pariat pe faptul că, în urma unui IPO (ofertă publică inițială), vor obține un preț mai bun decât în cazul unei negocieri directe. Câtă dreptate au avut nu se știe, cert este că au obținut 51 de milioane de euro pe vânzarea a 44% din companie.
GRĂIT-A ZOLTÁN TESZÁRI. Cazul Digi este cu totul aparte. Resorturile listării au fost identice cu cele din interiorul MedLife: fondurile au vrut să lichideze investiții făcute cu circa două decenii în urmă. În cele din urmă, listarea a avut succes (capitalizarea ajungând la un miliard de dolari), cu toate că în plin proces de vânzare a fost redeschis un dosar penal mai vechi din care investitorii au aflat că inculpată este și compania de la care tocmai cumpăraseră acțiuni. Iar a doua zi după listare, au apărut noi știri din același spectru care au făcut din evoluția acțiunilor un veritabil roller coaster emoțional. Maximul istoric este mai mare cu 13% decât minimul istoric, iar diferența de capitalizare bursieră între aceste extreme este de 130 de milioane de dolari. Surprinzător în acest caz e că a devenit publică cea mai discretă companie din România, controlată de cel mai secretos anterprenor român.
Transparența pe care o cere bursa și-a făcut efectele miraculos de repede. În contextul unor dezvăluiri de presă despre o presupusă legătură între acționarul majoritar al companiei și fostul președinte Traian Băsescu, Zoltán Teszári a făcut o dezmințire publică. Este pentru prima oară în peste un deceniu când a făcut un asemenea gest.
Lista companiior românești listate la intervenția unui fond s-ar putea completa de anul viitor (cel mai devreme) cu un nume nou: Bitdefender, firmă controlată de soții Florin și Măriuca Talpeș. Numai că în cazul său drumul spre bursă nu va fi cu forța, ci un act voluntar. Furnizorul de securitate cibernetică își caută singur „nașul“, în sensul că vrea să atragă un investitor minoritar specializat în pregătirea pentru listare.
De altfel, acest demers este și subiectul de copertă al numărului curent al revistei NewMoney. Lectură plăcută!
