Voiculescu, prima ieșire după tragedia de la ”Victor Babeș”: Unitatea mobilă respecta toate normele – VIDEO

NewMoney 13/04/2021 | 16:32 Ştiri
Voiculescu, prima ieșire după tragedia de la ”Victor Babeș”: Unitatea mobilă respecta toate normele – VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a informat, marţi, că a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti avizul de funcţionare al Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”, iar acesta relevă că respectă normele de igienă şi de sănătate publică.

El a anunţat că reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale vor face parte din echipa de anchetă, coordonată de Parchet, care cercetează incidentul produs luni la Spitalul „Victor Babeş”.

„Ştim deja că sistemul sanitar este suprasolicitat, că oamenii sunt cu siguranţă obosiţi, echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică o tragedie. Am solicitat astăzi la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti avizul de funcţionare al Unităţii Mobile de Terapie Intensivă. Direcţia de Sănătate Publică a eliberat în data de 9 aprilie avizul de funcţionare cu caracter temporar pe perioada stării de alertă, la fel ca în alte cazuri. Din punctul de vedere al raportului DSP, în urma evaluării documentaţiei şi a expertizării, Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă respectă normele de igienă şi de sănătate publică”, a afirmat Voiculescu.

Ministrul a precizat că a solicitat Direcţiilor de sănătate publică să îi prezinte toate avizele de funcţionare ale Unităţilor Mobile de Terapie Intensivă.