Vladimir Putin sărbătoreşte în Crimeea cinci ani de la anexarea peninsulei ucrainene. Reacția NATO și UE

NewMoney 18/03/2019 | 15:36 Ştiri
Vladimir Putin sărbătoreşte în Crimeea cinci ani de la anexarea peninsulei ucrainene. Reacția NATO și UE

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită în Crimeea, pentru a sărbători cinci ani de la anexarea de către Rusia a acestei peninsule ucrainene, condamnată de Kiev şi Occident, dar salutată de o majoritate a ruşilor, relatează AFP, citată de News.ro.

Vladimir Putin urmează să asiste în Crimeea la o ceremonie de inaugurare a unei centrale electrice şi să se întâlnească cu reprezentanţi ai societăţii civile, potrivit Kremlinului.

Celebrări au loc în toată Rusia cu ocazia sărbătoririi acestei anexări, realizată în martie 2014, în urma unei intervenţii a forţelor speciale ruse în peninsulă şi a unui referendum de alipire – contestat. Ea a avut loc în urma instalării la putere a unor noi autorităţi prooccidentale, după o revoltă populară la Kiev.

În capitala rusă are loc un festival, cu ateliere de gătit, muzică jazz şi expoziţii de fotografie. În regiunea Moscovei, autorităţile aşteptau până la 10.000 de persoane să danseze pe ”Valsul de la Sevastopol” – un cântec popular, scris în 1955, despre acest oraş din Crimeea, portul de ataş al Flotei ruse la Marea Neagră.

Trecerea Crimeei sub control rus, care a avut loc în mod oficial la 18 martie 2014, este considerată o ”alipire” la Rusia şi este denunţată drept o ”anexare ilegală” de către Ucraina şi Occident. Această decizie a costat Moscova o serie de sancţiuni europene şi americane, care au afectat dur economia rusă.

„Crimeea va fi înapoiată Ucrainei. Noi vom face tot ceea ce putem pentru a ne asigura ca acest lucru să aibă loc cât mai rapid posibil, imediat după alegerile” prezidenţiale de la 31 martie, a declarat luni preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

”În lume creşte ideea potrivit căreia Crimeea face parte din Rusia pentru totdeauna”, a dat declarat la rândul său preşedinta Senatului rus Valentina Matvienko, într-un material publicat în cotidianul pro-Kremlin Izvestia.

Ziarul consacră un dosar ”creşterii-record”, mai ales a turismului, în peninsulă, după ce a fost anexată şi reia statistici oficiale potrivit cărora Produsul Intern brut (PIB) al Crimeei s-a dublat în perioada 2014-2017.

Presa liberală rusă prezintă, invers, un tablou sumbru. Potrivit ziarului Vedomosti, Rusia a transformat peninsula într-”una dintre principalele sale mărci de export, însă a făcut din adevărata Crimee o simplă provincie”.

„Aşa arată arhetipului noului colonialist rus”, adaugă cotidianul economic, care susţine că această regiune urmează să se transforme ”rapid” într-un ”monument prăfuit al gloriei erorilor politice de dimensiune istorică”.

NOI SANCŢIUNI

Statele Unite, în acord cu Uniunea Eurpeană (UE), Australia şi Canada au impus noi sancţiuni unor oficiali ruşi, din cauza ”continuării agresiunii lor în Ucraina”.

„Aceşti ultimi cinci ani au fost marcaţi de o atmosferă de terorare, deschisă sau disimulată, împotriva celor care locuiesc în crimeea, o încălcare a dreptului internaţional”, a declarat pentru AFP ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin.

Tătarii din Crimeea, o comunitate musulmană care se opune în majoritatea sa anexării peninsulei, este supusă unor puternice presiuni din partea autorităţilor ruse.

În ultimii ani, justiţia rusă nu doar că a interzis şi a clasat drept ”organiaţie teroristă” Medjlis – Adunarea Tătarilor din Crimeea -, ci a închis totodată postul de televiziune al acestei minorităţi.

Vladimir Putin, a cărui popularitate în ţară a scăzut dramatic de la anexarea Crimeei, a respins în mai multe rânduri orice înapoiere a peninsulei Ucrainei.

În martie 2018, el a salutat restabilirea ”dreptăţii istorice”, într-o vizită în Crimeea, cu câteva zile înainte să fie reales în al patrulea mandat de cpreşedinte.

Potrivit unui sondaj realziat de Comitetul Opiniei Publice (FOM), realizat la începutul lui martie, ruşii sunt în prezent mai puţin entuziasmaţi pe tema acestui sibiect -doar 39% dintre ei consideră că anexarea a făcut Rusiei ”mai mult bine decât rău”, de la 67% în 2014.

Însă 49% dintre persoanele intervievate consideră anexarea ”fără îndoială pozitivă”, iar alte 28% ”mai degrabă pozitivă”, în timp ce doar 3% o consideră ”fără îndoială negativă”, iar 6% ”mai degrabă negativă”.

REACȚIA NATO ȘI UE 

NATO şi Uniunea Europeană (UE) condamnă anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, la cinci ani după ce Rusia a declarat-o oficial teritoriu rus, relatează The Associated Press.

„Condamnăm puternic acest act, pe care nu-l recunoaştem şi nu-l vom recunoaşte”, declară Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat.

NATO denunţă totodată o consolidare a forţelor militare ruse în Crimeea şi presupuse încălcări ale drepturlor omului, inclusiv ”arestări şi detenţii arbitrare şi torturarea” unor membri ai minorităţii tătare din preninsulă.

Miniştrii de Externe ai statlor membre UE denunţă sărbătorirea a cinci ani de la anexare.

„Susţinem deplin Ucraina, suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, subliniază Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Federica Mogherini.

NATO şi UE îndeamnă, de asemenea, la eliberarea marinarilor ucraineni luaţi prizonieri în noiembrie, în largul Crimeei, de către  Marina şi Paza de Coastă rusă într-un incident armat.


Foto: Mediafax