Miniturneul central-european al președintelui rus Vladimir Putin nu a avut nimic neobișnuit – participarea la nunta șefei diplomației austriece și o vizită de lucru la Berlin. Cu toate acestea, cerneala a curs din plin și speculațiile de tot felul odată cu ea.
Totuși, câteva constatări se impun. În primul rând, Uniunea Europeană nu are o politică externă comună și se îndepărtează tot mai mult de acest vechi deziderat. Nu toate țările din Uniunea Europeană privesc re-emergența Rusiei cu îngrijorare. Unele țări europene, în general mari exportatoare de mărfuri și capitaluri sau având drept obiectiv o lume multipolară (Austria și Italia) văd în Moscova un partener ideal. Pe lista statelor cu poziții mai nuanțate putem include și Franța, și Germania. Sunt și state foste comuniste care merg în aceeași direcție cu Austria, precum unele state din grupul de la Vișegrad (Ungaria, Cehia și Slovacia).
Mai putem adăuga, în aceeași ordine de idei, că delegațiile oamenilor de afaceri europeni sunt foarte numeroase la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg unde iau parte și decidenți din sfera politicului, precum președintele Emmanuel Macron care a fost invitat de onoare la ediția din acest an. Acest lucru arată și o dorință politică pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Federația Rusă, dincolo de lobby-urile mediilor economice.
Viraj spre Moscova. Pe de altă parte, relațiile transatlantice sunt în criză, iar capitale importante ale Uniunii Europene consideră că se pot baza tot mai puțin pe Statele Unite ale Americii. Nici noua administrație de la Casa Albă nu a făcut prea mult pentru a înlătura această percepție, ba dimpotrivă. Lipsa de consultări în cadrele multilaterale occidentale pe teme precum acordul nuclear cu Iranul și mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim au întărit apetența unor state membre UE spre înțelegeri tactice cu Moscova.
Revenind la prezența președintelui Putin la nunta ministrului federal al Afacerilor Externe austriac Karin Kneissl, domnia sa are dreptul să invite pe oricine la propria-i nuntă. Nu este vorba de o gafă, iar referitor la contextul geopolitic, fiecare țară are propria sa evaluare. Mă întreb cum va conta România când va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pe solidaritatea Austriei pe tema Parteneriatului Estic – una dintre temele de bază ale președinției românești… De ani buni, Austria a devenit o adevărată placă turnantă a capitalurilor rusești spre bazinul danubian, prin urmare, gestul doamnei Kneissl nu trebuie să ne surprindă.
Domnia sa nu este însă singurul politician european care se etalează cu președintele rus la evenimente personale. Să ne aducem aminte de fostul premier italian Silvio Berlusconi, iar, de vreo 15 ani, de fostul cancelar german Schroeder. Revenind la nunta doamnei ministru în funcție, asemenea evenimente sunt folosite în instrumentarul diplomației informale. Sunt și alte gesturi care trădează o dorință de apropiere sau de menținere a unor raporturi cordiale. De pildă, am aflat din presa europeană că doamna Merkel îi trimite periodic domnului Putin câteva lăzi de bere Radeberger, produsă la Dresda și care era pe placul tânărului ofițer KGB aflat în misiune în RDG.
Vladimir & Angela. Cât privește întâlnirea lui Vladimir Putin de la Berlin cu Angela Merkel, vizita președintelui rus a avut caracterul uneia obișnuite de lucru, mai ales între doi mari parteneri economici. Deși schimburile economice germano-ruse nu au revenit încă la valoarea din 2012, anterioară adoptării de sancțiuni și de măsuri de retorsiune, acestea au o dinamică pozitivă robustă, înregistrând o creștere de 23% în 2017, ceea ce a însemnat atingerea valorii de 50 de miliarde de dolari. Anul acesta va fi probabil încheiat cu o creștere de 25%. Sancțiunile economice americane la adresa Iranului pot avea ca efect o și mai mare apropiere economică a unor state europene de Rusia.
Există însă proiecte strategice germano-ruse care pot avea impact asupra întregii Uniuni Europene și mă gândesc mai ales la gazoductul North Stream 2. Acesta va crește volumul gazului rusesc pe piața europeană în condițiile în care Germania a dezvoltat capacități de înmagazinare și transport care depășesc necesarul de consum al pieței sale interne. De aici, nu putem decât trage concluzia că Berlinul urmărește să devină principalul hub în UE al gazelor rusești. Cei care sprijină un asemenea proiect văd două avantaje: gaz ieftin care crește competitivitatea economiei germane și poziția de hub energetic, întărește statura politică a Germaniei în UE, poziționând-o și mai mult ca principal interlocutor al Moscovei în UE. Unii comentatori afirmă că Germania va deveni și mai mult prizoniera Rusiei. Aș spune că și Rusia este, în parte, prizoniera Germaniei. Rusia este dependentă și ea de achizițiile germane de gaz.
