VIDEO Accident teribil, în Croația: Un BMW a intrat cu 150 km/h într-o staţie de taxare

NewMoney 16/07/2019 | 11:37 Ştiri
VIDEO Accident teribil, în Croația: Un BMW a intrat cu 150 km/h într-o staţie de taxare

Un accident cumplit a avut loc joia trecută în Croaţia, unde la o staţie de taxare de lângă Zagreb, pe autostradă, un BMW a intrat cu 150 de km la oră într-o Skoda care aştepta să treacă de bariere. Un cunoscut antrenor de tenis, soţia lui şi băieţelul lor de 6 ani au fost striviţi efectiv în maşină, intrând în comă.

Presa din Croaţia, citată de observator.tv, scrie că şoferul BMW-ului, un croat de 35 de ani, era drogat şi vorbea la telefon, în momentul impactului. El a fost arestat şi dus luni în faţa unui judecător.

Victimele sale sunt Daniel Dobrenov, 38 de ani, cunoscut antrenor de tenis în Australia, Ungaria şi Serbia, cu rezultate notabile la nivel mondial cu juniorii, soţia sa Ana, 38 de ani, şi băieţelul lor, Dominic. Cei trei tocmai îşi terminaseră vacanţa în Croaţia şi se îndreptau spre Ungaria, unde trăieşte familia lui Daniel.

La 4 zile după accident, tatăl a ieşit din comă, dar soţia şi fiul lui sunt în continuare conectaţi la aparate.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt cumplite, BMW-ul strivind efectiv Skoda din faţa lui, care a fost proiectată într-un Audi.