Ştiri

VIDEO Proteste masive în Hong Kong. Manifestanții au pătruns în clădirea Parlamentului

Protestatarii din Hong Kong au pătruns luni în sediul Consiliului Legislativ, în ziua aniversării întoarcerii oraşului sub conducerea Chinei, în contextul unor proteste masive faţă de o lege care ar permite extrădarea infractorilor în China, informează News.ro.

Un grup mic de studenţi a folosit un troller de metal, prăjini şi bucăţi din schelărie pentru a sparge uşa din sticlă şi a intra în sediul Consiliului Legislativ.

Mai mulţi protestatari au intrat, însă nu este clar câte persoane se află în continuare în interior.

Poliţia, înarmată cu bastoane, a folosit spray paralizant asupra protestatarilor. Unii manifestanţi au înlăturat barele de oţel care făceau parte din faţada clădirii.

Protestatarii, fiind acoperiţi cu folii de plastic pe corp pentru a se proteja de gazele lacrimogene, au ocupat din nou centrul economic al oraşului, ei ocupând străzi pe care le-au blocat cu bariere de metal.

Peste un milion de persoane au protestat în ultimele trei săptămâni pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de liderul Hong Kong-ului Carrie Lam, susţinută de China. Oamenii sunt nemulţumiţi de un proiect de lege care ar permite extrădarea infractorilor în China pentru că aceştia ar fi expuşi astfel unui sistem judiciar incorect şi controlat de partidul comunist de la Beijing.

Protestatarii nu se mulţumesc cu suspendarea proiectului de lege şi au cerut liderului din Hong Kong, Carrie Lam, să îl retragă cu totul. De asemenea, oamenii au reclamat un exces de zel al forţelor de ordine la protestele recente, poliţiştii folosind gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.


Foto: Captură/Youtube

NewMoney

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

7 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

7 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

7 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

8 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

9 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

10 ore ago

Acest website folosește cookies