VIDEO. Planul Guvernului pentru a atrage medicii în secțiile ATI, în plină criză sanitară

Elena Marinescu 22/10/2020 | 19:49 Ştiri
VIDEO. Planul Guvernului pentru a atrage medicii în secțiile ATI, în plină criză sanitară

Guvernul discută, joi, în primă lectură, o ordonanță de urgență pentru atragerea de medici în spitale în actualul context epidemiologic. Astfel, medicii care acceptă oferta Guvernului vor primi posibilitatea să ocupe funcții fără examen.

„Există un număr important de medici din diferite specialităţi care şi-au dat acum examenul şi au finalizat rezidenţiatul şi atunci propunerea noastră printr-o ordonanţă, dacă sunteţi de acord să o punem pentru prima lectură. Noi am propus acum primii 200, specializările pe care le ţintim sunt ATI, urgenţa, pneumologie, infecţioase, epidemiologie şi radiologie.

Dacă e cerere, venim cu suplimentarea. Îi angajăm la Spitalul Gerota, al MAI, şi de acolo îi distribuim. La finalizarea perioadei, care poate să dureze vreo 6 luni, vor avea posibilitatea să ocupe posturile vacante fără concurs, asta prevede OUG. Aşa vom atrage medicii care au terminat”, a declarat, în şedinţa de Guvern, Raed Arafat.

„Să îi angajăm pe toţi, ca o forţă de intervenţie”, a spus premierul Ludovic Orban. Şeful DSU a precizat că, pe această cale, ar putea ajunge încă 70 de noi medici pentru ATI. El a indicat că se mai doreşte şi creşterea capacităţii de ventilaţie în UPU, până la preluarea bolnavilor în secţiile ATI”.

„Acesta e modul prin care vom atrage medicii care au terminat. Avem evidenţa. De mâine începem să luăm pe listă pe cei care doresc acest lucru. Vă dau un exemplu la ATI numărul aproximativ celor care au dat examenul sunt vreo 130, numai aproximativ 70 sunt fără posturi. Unii deja au posturi. Atunci am luat cei 70 pe ATI care sunt fără posturi. Mai avem un număr care sunt pe urgenţă, pe infecţioase. Cei care au posturi vor rămâne în posturile lor, însă cei care nu au posturi sunt cei care fac obiectul acestei OUG”, a mai declarat Raed Arafat.