Ştiri

VIDEO Numărul incendiilor în Pădurea Amazoniană a crescut cu 85% faţă de 2018. Bolsonaro dă vina pe ONG-uri

Numărul incendiilor de vegetaţie care au avut loc în Pădurea Amazoniană din luna ianuarie a ajuns la 74.155, înregistrând o creştere de aproape 85% a numărului incendiilor faţă de anul trecut, a informat Institutul Naţional pentru Cercetarea Mediului din Brazilia (INPE), relatează The Washington Post, citează Mediafax.

„Nu este nimic anormal în ceea ce priveşte clima de anul acesta sau precipitaţiile din regiunea Amazoniană, care este doar cu puţin sub medie”, a informat cercetătorul Alberto Setzer, din cadrul INPE.

„Sezonul uscat crează condiţii favorabile pentru folosirea şi extinderea focului, însă aprinderea focului este un act realizat de oameni, fie intenţionat, fie ca accident”, a adăugat acesta.

Fumul degajat în urma unui astfel de incendiu a acoperit complet cerul în oraşul Sao Paolo din Brazilia.

INPE a descoperit de asemenea că numărul defrişărilor din Brazilia a crescut anul acesta. La începutul lunii august, INPE a informat că aproximativ 1.330 de metri pătraţi de pădure tropicală lipsesc încă din luna ianuarie.

Publicarea acestor statistici a adus critici la adresa preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro. Bolsonaro, care susţine dezvoltarea agriculturii şi mineritului în regiunea Amazoniană, a declarat că aceste numere nu sunt reale.


FOTO: Wikipedia

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies