VIDEO Klaus Iohannis: Pe 14 septembrie, elevii vor merge fizic la şcoală. Decizia va fi luată la nivel local, în funcție de gradul de risc

Elena Marinescu 05/08/2020 | 18:21 Ştiri
VIDEO Klaus Iohannis: Pe 14 septembrie, elevii vor merge fizic la şcoală. Decizia va fi luată la nivel local, în funcție de gradul de risc

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, pe 14 septembrie, elevii vor merge fizic la şcoală. Şeful statului a precizat că au fost luate în calcul trei scenarii cu privire la redeschiderea şcolilor, în contextul pandemiei COVID.

El a spus că decizia se va descentraliza, urmând să fie luată la nivel local: „Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală”, a spus președintele. El a mai spus că, dacă înainte de începerea anului şcolar se va înregistra un număr foarte mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus, este posibil să se decidă amânarea deschiderii noului an şcolar.

„Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul și mai mulți miniștri. Am vorbit despre anul școlar și începerea noului an școlar. S-au luat câteva decizii. Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, vor merge efectiv, fizic la școală. Pentru a ține cont de impactul pandemiei, în fiecare localitate au fost elaborate trei scenarii în funcție de localitate”, a spus preşedintele.

Astfel, vor exista trei scenarii, în funcție de numărul de bolnavi dintr-o localitate.

Scenariul verde (risc mic sau deloc): mai puțin de un caz la mie detectat zilnic în ultimele 14 zile – cursurile se fac fizic la școală.

Scenariul galben (risc mediu): 1-3 persoane medie zilnică în ultimele 14 zile – cursurile se țin mixt.

Scenariul roșu – peste 3 cazuri, în care școala se închide și se țin cursuri doar online.

Klaus Iohannis a precizat că în scenariul galben, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-, a IX-a, a X-a, a XI-a nu vor merge la școală. ”Scenariul galben: grădinițele și școala primară merg la școală, clasele 8 și 12 merg la școală, restul – în funcție de decizia locală. Învățământul online e acceptat ca formă de învățământ, se va apela la el când nu se poate merge la școală. Majoritatea copiilor merge la școală, punem accept pe învățământ de calitate, pe siguranța și sănătatea elevilor. Decizia dacă elevii merg la școală se ia pentru fiecare școală în parte la nivel de județ, la propunerea școlii, a Inspectoratului Școlar Județean. Restul se va clarifica în zilele următoare”, a spus Klaus Iohannis.

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis.

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis.

Posted by Ministerul Educației și Cercetării-România on Wednesday, August 5, 2020

Klaus Iohannis a mai spus că învățământul online e acceptat când nu se pot ține cursuri fizice, subliniind faptul că se va pune accent pe siguranța elevilor: „Decizia privind mersul fizic la școală se ia pentru fiecare școală în parte la nivel de județ, la propunerea școlii, a Inspectoratului, și se decide în Comandamentul județean pentru situații de urgență”.

Şeful statului a precizat că „Bucureștiul se încadrează în scenariul verde, având în vedere populația orașului. Majoritatea localităților din România sunt în scenariul verde, câteva sunt acum în scenariul galben și doar 50 de localități în toată țara sunt acum în scenariul roșu”.

”Școala online nu e același lucru cu cea din clasă, dar pentru o perioadă limitată o poate înlocui. Să nu ne imaginăm că aceste încadrări sunt pentru tot anul școlar, ele se actualizează permanent. Pentru a nu pierde firul și materia, online-ul va ține loc învățământului în casă”, a mai spus Klaus Iohannis, potrivit căruia în acest moment sunt 50 de localităţi care se încadrează în scenariul roşu.

Președintele Klaus Iohannis și o parte din membrii Guvernului au decis, miercuri, la Palatul Cotroceni, ca noul an școlar să înceapă în data de 14 septembrie în sistem online în zonele unde sunt focare de coronavirus, iar în zonele cu mai puține cazuri de coronavirus, cursurile școlare să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor în clase.