VIDEO. Iohannis: Nu avem în vedere un lockdown de Paşte. Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22:00

Elena Marinescu 09/03/2021 | 17:43 Ştiri
VIDEO. Iohannis: Nu avem în vedere un lockdown de Paşte. Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22:00

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID – 19 sunt îngrijorătoare, a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la 22 şi a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte.

Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID 19  sunt îngrijorătoare. Tendinţa de creştere este evidentă şi din toate părţile ni se spune că presiunea pe secţile de terapie intensivă este tot mai mare”, a afirmat, marţi, Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă.

Şeful statului a făcut un apel către poplaţie: ”Haideţi să nu irosim ceea ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare”. Iohannis a precizat că mersul campaniei de vaccinare este foarte bun, iar numărul de doze administrate şi numărul centrelor creşte tot timpul.

Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care  este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a mai anunţat preşedintele.

Acesta a precizat că nu sunt luate în calcul restricţii mai severe de Paşte. ”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a mai anunţat preşedintele.