VIDEO. Iohannis cere explicaţii de la MS pentru raportările zero în privinţa infecţii nosocomiale din spitale

Elena Marinescu 19/10/2020 | 18:46 Ştiri
VIDEO. Iohannis cere explicaţii de la MS pentru raportările zero în privinţa infecţii nosocomiale din spitale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, întrebat fiind despre faptul că s-au raportat zero infecţii nosocomiale la pacienţii care au murit în urma infecţiei cu COVID-19, că va cere o informare pe această temă de la Ministerul Sănătăţii.

Iohannis a fost întrebat, luni, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, despre faptul că direcţiile de sănătate publică nu au raportat niciun caz de infecţie nosocomială la cele peste 5.800 de decese ale pacienţilor cu COVID-19, în condiţiile în care în ţăruile dezvoltarte 30% din pacienţii care au ajung la Terapie Intensivă au infecţii asociate actului medical.

„Despre infecţiile nosocomiale voi cere o informare la Ministerul Sănătăţii, după care putem să vedem de ce s-a raportat zero. Mi se pare cel puţin ciudat, în condiţiile în care s-au luat măsuri de îmbunătăţire a situaţiei, dar de la ce am avut la zero cred că este cale lungă şi voi cere o explicaţie pentru asta”, a declarat Klaus Iohannis.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, afirma, în 11 septembrie, că trei pacienţi cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă în spitalul pe care îl conduce au fost aduşi cu infecţii nosocomiale de la Spitalul Judeţean Braşov şi de la două alte spitale din Bucureşti.

„La nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent”

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat luni modul în care Prefectul Capitalei a gestionat situaţia epidemiei de coronavirus din Bucureşti. „Este de neînţeles, că, deşi am văzut o creştere a numărului de infectare la nivelul Capitalei, şi era evident că această tendinţă va continua, nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte. Atitudinea prefectului şi modul în care a acţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări”, a spus Iohannis.

Președintele României l-a atacat pe Prefectul Capitalei după ce acesta a dat bir cu fugiții în plină pandemie, însă a lăsat la latitudinea guvernului decizia demiterii acestuia. „Asta rămâne de văzut. Este inacceptabil. Oamenii au dreptul să fie preveniţi, informați, să fie luaţi în serios, să primească informaţii la timp, în timp util, să se pregătescă. Până marti trebuia să caute o soluție, că de marţi nu se ține scoala. Autoritățile locale au primit sarcina să implementeze măsurile când se ajunge la un anumit nivel”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă ar trebui ca și în București, ca în alte țări europene precum Spania și Franța, să se impună ramanerea oamenilor in casă în anumite intervale orare, Klaus Iohannis a precizat că: „Da, din păcate, situaţia în care s-a ajuns impune măsuri suplimentare la Bucureşti. Azi s-a decis să se pună în aplicare măsurile prevăzute în metodologie. Elevii nu vor mai merge la şcoală, trec pe online, purtatul măştii devine obligatoriu în spaţiul public, restaurantele se închid. Evident că, dacă nu se opreşte pandemia, atunci experţii vor veni cu recomandări suplimentare, dar după cum ne-au spus specialilştii acum, aceste măsuri decise sunt cele necesare”.

Președintele Klaus Iohannis a admis, în premieră, faptul că autoritățile au luat măsuri bune, dar au făcut și greșeli, însă susține că este o situație specială în care fiecare învață din mers. El a mai declarat că cei care au organizat petreceri private și n-au respectat măsurile de protecție se fac vinovați de răspândirea bolilor. „Cu siguranță aceste petreceri, în special nunți și botezuri unde nu s-au respectat purtatul măștii și distanțarea, au contribuit la răspândirea bolilor”, a declarat şeful statului.

 

Conform deciziei Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, de la ora 00.00 din 20 octombrie purtarea măştii va fi obligatorie în spaţiile publice deschise de către persoanele cu vârsta de peste 5 ani, restaurantele şi cafenelele vor fi închise în interior, cinematografele, sălile de spectacole şi jocurilor de noroc vor fi şi ele închise, iar toate unităţile de învăţământ vor trece în scenariul roşu, inclusiv creşele şi universităţile de stat şi private.