Ştiri

VIDEO. Gluma proastă a unor colindători riscă să provoace un scandal diplomatic între România şi Ucraina

Ambasada Ucrainei la Bucureşti a reacţionat după parada organizată în judeţul Bacău, arătând că ”în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi”.

”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată”, au transmis reprezentanţii ambasadei, menţionând că şi societatea ar trebui să sancţioneze corespunzător astfel de evenimente.

”Cu regret constatăm faptul că, în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi. Suntem convinşi că asemenea manifestare contrazice dispoziţiei poporului român, care şi-a exprimat sprijinul necondiţionat Ucrainei în războiul declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea română”, a transmis Ambasada Ucrainei la Bucureşti, marţi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

 

 

Ucraina cere anchetă rapidă şi detaliată

Potrivit sursei citate de News.ro, simbolurile agresiunii ruseşti trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată. ”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată a evenimentului menţionat”, au precizat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a anunţat că a deschis o anchetă după ce pe internet au fost postate imagini de la o adunare publică la care au participat zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea purtau uniforme asemănătoare celor ale militarilor şi aveau obiecte ce par a fi arme.

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia ”Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la o procesiune. Unii dintre participanţi poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor, au chipurile acoperite cu măşti negre şi au obiecte ce par a fi arme.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionate litera Z, specifică, în ultimele luni, blindatelor armatei ruse care a invadat Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care a fost scrisă aceeaşi literă, Z.

Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu

Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume. ”Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis, luni seară, Poliţia judeţeană Bacău.

La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se ”costumeze” în ruşi a atras criticile unora dintre cei care au văzut parada.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

19 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

19 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

20 de ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

24 de ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

24 de ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies