VIDEO. Florin Cîţu anunţă că a fost aprobată a treia rectificare bugetară din acest an

Elena Marinescu 23/11/2020 | 20:33 Ştiri
VIDEO. Florin Cîţu anunţă că a fost aprobată a treia rectificare bugetară din acest an

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, luni seară, că a fost aprobată rectificarea bugetară, deficitul bugetar pentru anul 2020 ajungând la 9,1% din PIB.

”În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată cea de-a treia rectificare bugetară pe anul 2020. Prin această rectificare, deficitul bugetar  pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1 % din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2 la sută”, a anunţat Florin Cîţu, luni seară, la finalul şedinţei de Guvern.
Cîţu a precizat că veniturile sunt estimate 337,8 miliarde de lei, respectiv 32,2% din PIB. ”Această estimare a veniturilor – suma încasată – este mai mare decât suma încasată anul trecut în 2019”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.
”Prin această rectificare se continuă asigurarea finanţării investiţiilor. Acestea sunt estimate la 55 de miliarde de lei, în creştere. În plus,  se asigură finanţarea în domeniul Sănătăţii, Asistenţei Sociale şi Educaţiei”, a mai precizat Cîţu, potrivit News.ro.
Întrebat dacă s-au operat modificări în şedinţa de Guvern faţă de datele prezentate anterior, Cîţu a precizat: ”S-au mai schimbat în interiorul ministerelor, realocări de sume şi ne-am asigurat la Ministerului Transporturilor că există banii pentru continuarea investiţiilor pe programul de investiţii al Uniunii europene, cei 49  milioane de lei”.

Ce se va întâmpla cu salariul minim

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că în stabilirea salariului minim se va lua în calcul ”acelaşi principiu ca anul trecut”. ”Vrem să fie legat de producţia României”, a afirmat Cîţu, care va participa marţi la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

”Avem acelaşi principiu ca anul trecut, vrem să fie legat de producţia României. Asta am propus anul trecut şi asta vom face şi în continuare”, a afirmat, luni seară, Florin Cîţu, întrebat despre formula de calcul pentru salariul minim. Ministrul Finanţelor, alături de premierul Ludovic Orban şi alţi membri ai Cabinetului vor participa, marţi, de la ora 09.00, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că valoarea salariului minim trebuie să aibă la bază ”indicatori obiectivi”, precum creşterea economică, productivitatea şi inflaţia. Şeful Guvernului a precizat că valoarea salariului minim va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, evitând să avanseze o cifră cu privire la creşterea salariului minim.