Ştiri

VIDEO Angajații din sănătate protestează în fața Guvernului. Sunt aşteptaţi cel puţin 10.000 de oameni

Angajații din sănătate protestează, astăzi, în fața Guvernului, nemulțumiți de faptul că veniturile le-au scăzut și cu 1.300 de lei după ce a intrat în vigoare noua lege a salarizării. La ora 12 erau deja 8.000 de oameni adunați în Piața Victoriei, din Capitală, iar numărul este de așteptat să depășească 10.000.

UPDATE: În jurul orei 13, o delegaţie a sindicaliştilor a intrat la negocieri cu vicepremierul Viorel Ştefan, potrivit Digi24.

Sindicaliștii din Sanitas au anunţat că după mitingul din 26 aprilie vor declanşa o grevă de avertisment, în 7 mai, iar în 11 mai este programată o grevă generală, din cauza „haosului din sănătate”. Potrivit liderilor sindicali, există două categorii de angajaţi – medici şi asistenţi – ale căror salarii au crescut, în proporţii diferite, însă există cel puţin alte şapte categorii care pierd lunar din venit sume care ajung până la 1.300 de lei.

La mitingul de astăzi și-au anunțat prezența cadre medicale din toată țara. Autocare din Constanța, Dolj sau Iași sosesc la foc automat în Piața Victoriei. Din ele coboară zeci de angajați din Sănătate în tricouri albe, cu mesaje de protest inscripționate și echipați cu obișnuitele vuvuzeleau, al căror sunet dă tonul protestelor.

Peste 10.000 de oameni sunt așteptați în fața Guvernului, astăzi. Doar din județul Constanța sunt anunțați 650 de oameni, potrivit preșeedintelui Sanitas din județ, Nicolae Manea.

„Numai de aici plecăm 4 autocare, 200 şi ceva de oameni. Au plecat începând cu ora 5 de la Negru Vodă, de la toate centrele de acolo, a plecat un autocar de la Spitalul Municipal Medgidia, de la Sanatoriul Balnear, de la Eforie Nord. Au plecat 3 autocare de la Techirghiol. Pleacă autocarul şi de la Spitalul Orăşenesc Hârşova şi de la Spitalul Municipal Mangalia. Suntem foarte mulţi! Ce mesaj! Vrem să avem o lege a salarizării corectă, care să fie în beneficiul tuturor salariaţiilor, nu acceptăm să fie în beneficiul a 80 la sută”, a transmis acesta, potrivit digi24.ro.

Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas, a făcut apel la ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare și să le corecteze. Prin legea 153/2017, nivelul maxim al sporurilor din sistemul sanitar și de asistență socială este de 30% din suma salariilor de bază.

În urma diminuării sporurilor, veniturile angajaților din sănătate au fost diminuate cu sume cuprinse între 300 și 1.300 de lei, potrivit sindicaliștilor. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că este responsabilitatea spitalelor să compenseze aceste sume, din propriile bugete, însă, managerii unităților medicale au transmis că nu au fonduri suficiente pentru a face acest lucru.

Începând cu ora 9.00, timp de 6 ore, maşinile nu vor avea voie să circule pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

Sebastian Popescu

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

13 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

14 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

15 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

15 ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

16 ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

16 ore ago

Acest website folosește cookies