Viața de film a lui Diego Maradona. Binecuvântat pe teren și blestemat în afara lui

Diego Armando Maradona Franco, „Mâna lui Dumnezeu“, a fost binecuvântat pe terenul de fotbal și blestemat, se pare, în afara lui. Rămâne inegalabil pentru miracolele făcute în joc. Vedeta argentiniană Lionel Messi spunea recent că nici dacă ar juca un milion de ani nu s-ar ridica la valoarea predecesorului său.

În ianuarie 1991, Maradona era deja un personaj izolat, epuizat de atenția constantă pe care mass-media i-o acorda, vânat practic la orice ieșire din casă. Juca atunci pentru clubul italian Napoli, de unde voia cu dis­perare să plece. Era deja dependent de cocaină. În acea noapte de ianuarie, Maradona sună la un asociat al mafiei napolitane pentru a-i trimite două prostituate. La capătul liniei aude o voce feminină, care in­sistă ca Maradona să vorbească la telefon cu fiul ei, fan înrăit al echipei unde juca Maradona. Acel moment avea ceva tragicomic, rememorează Asif Kapadia, regizorul britanic de origine indiană al documentarului „Diego Maradona“ (tot el a realizat și documentarul despre Amy Winehouse, cu care a și obținut un Oscar).

Cel despre Maradona, lansat la Cannes anul trecut, acoperă șapte ani tumultuoși petrecuți în sudul Italiei (între 1984 și 1991). „Vedeți un om care se chinuie să scape de faimă, abandonându-se dependenței de sex, alcool și droguri. Dar în miezul nebuniei și al nopții, apare un puști care-l întreabă cum a fost ultimul meci. Dacă pui scena într-un episod din «The Sopranos», ar putea părea amuzant, te gândești că nu s-ar putea în­tâmpla în realitate, numai că așa a fost, așa trăia Maradona.“

Fără să știe, telefonul respectiv a fost înregistrat de autorități și folosit apoi ca dovadă în procesul în care a fost acuzat de posesie și distribuire de cocaină (dată prostituatelor). În aprilie, după un test de sânge, i-au fost găsite urme de cocaină și a primit interdicția, fără precedent, de a mai juca 15 luni. A părăsit Italia, a ajuns în Argentina, unde a fost imediat arestat pentru posesie de cocaină.

Începutul

„Când a sosit la Napoli, zâmbea larg și avea strălucire în ochi, la plecare era dărâmat, iar în parte se făcea vinovat de propria stare“, povestește Kapadia, care a folosit sute de ore de filmări private, multe de nimeni văzute, pentru realizarea acestui do­cu­mentar. O decădere șocantă pentru cel mai talentat jucător de fotbal din generația lui, echivalentul de atunci al contemporanilor Ronaldo sau Lionel Messi. Spre deo­sebire de ei, Maradona a avut în plus o po­veste care a prins teribil la public – născut într-o fa­milie foarte săracă, cu opt copii, în 1960, în suburbiile sărace ale capitalei, Buenos Aires.

Talentul cu balonul rotund s-a manifestat din primii ani și există chiar o filmare cu el făcând driblinguri in­terminabile și spunând cât se poate de hotărât că vrea să câștige Cupa Mondială pentru Argentina. La 15 ani, făcea deja parte din echipa națională de juni­ori. Din acel punct, a putut să-și întrețină întreaga fa­milie.

În 1981, semna pentru FC Barcelona. Sosirea sa în Eu­ropa a fost însă marcată de o accidentare și de con­troverse în jurul stilului de viață petrecăreț și al tem­peramentului aprig. În ultimul meci pentru Barcelona, finala din 1984 a Copa del Rey împotriva forma­ției Athletic Bilbao, a avut o ciocnire violentă cu un ju­cător de la echipa rivală pe care l-a lăsat lat pe teren după o lovitură dată în față. La finală participa inclusiv familia regală a Spaniei.

După acel incident, doar Napoli a riscat să îl cumpere, schimbare care pentru el echivala cu o decă­dere. „Napoli era unul dintre locurile cele mai sărace și violente din Europa la acel moment. Napolitanii aveau nevoie de un erou“, povestește Kapadia.

Scund, rapid, puternic, posesorul unei tehnici și in­te­ligențe impecabile în teren, nimeni nu a reușit să joace ca Maradona când acesta era în plin apogeu. Cu acest joc, a urcat rapid clubul napolitan, retrogradat în Serie B, pe primul loc în campionatul Italiei.

La fel a fost cu naționala Argentinei, al cărei căpitan a fost la Cupa Mondială din 1986, din Mexic. La 26 de ani, ca mijlocaș, reușea incursiuni solitare de senzație, inclusiv în sferturile cu Anglia, pe care Argentina a în­vins-o cu 2-1. A fost meciul celebru în care Maradona a dat cele două goluri, primul, marcat cu mâna, de unde s-a ales și cu celebra poreclă „Mâna lui Dumnezeu“. Înfrângerea Angliei a fost văzută atunci de mulți ca o răzbunare a Argentinei pentru pierderea in­­su­lelor Falkland (Malvine) în războiul dintre cele două țări. Argentina învingea Germania Federală în fi­nală, iar Maradona devenea erou național la el acasă.

Zeul

Succesul a continuat cu echipa Napoli, Maradona marcând zece goluri și făcând-o pentru prima dată campioană a Italiei, în 1987. Instantaneu a devenit o zeitate napolitană. „Dacă spui ceva rău de Maradona, spui ceva rău de Dum­nezeu“, afirmă în documentarul lui Kapadia un fan, cu o seriozitate care dă fiori. „Devenise un fel de semizeu, asta l-a afectat psihic“, spune preparatorul fi­zic personal al lui Maradona de la acea vreme, Fernando Signorini.

Camorra, celebra grupare mafiotă, s-a oferit să-i asi­gure protecție și i-a cultivat preferințele pentru petre­ceri, droguri tari și femei. Deși era căsătorit cu Claudia Villafañe, a avut o scurtă aventură cu Cristiana Sinagra, prietena surorii lui. În 1987, Sinagra năștea un băiat pe care Maradona a acceptat să-l re­cu­noască abia în 2016. „Faptul că a refuzat să-și re­cu­noască fiul a fost un moment de cotitură pentru viața lui“, crede Kapadia. În plină glorie, Maradona avea senzația că nu mai are voie să greșească sau să arate că este slab, așa că a început să mintă. A intrat pe un drum care l-a dus la pierzanie.

Succesul în teren continua. Napoli cucerea Cupa UEFA în 1989 și titlul de campioană în Serie A în 1990. Maradona își dorea însă tot mai mult să joace fotbal în­tr-un loc mai liniștit și, cum nu putea, s-a refugiat în vi­ciile care îl acaparaseră aproape complet. „Am vorbit cu fani ai clubului Napoli și și-au dat seama că ar fi trebuit să îl elibereze de contract mai devreme, poate așa nu ar fi ajuns atât de rău“, mai spune Kapadia.

Răul cel mare avea să vină odată cu desfășurarea Cupei Mondiale din Italia, în 1990. În timpul semifinalei, desfășurată chiar la Napoli, Argentina a bătut Italia în urma loviturilor de la 11 metri, Maradona marcând decisiv. Erou ani la rând în țara de adopție, peste noapte a devenit persona non grata. Au apărut rapid și acuza­țiile de posesie și consum de droguri, înregistrări ca probe, la fel de repede și sentința – 15 luni în afara te­re­nului de fotbal.

Declinul

De atunci, cariera lui a mers doar în jos. A mai încercat o revenire la echipa națională în 1994, dar a fost testat pozitiv. S-a luptat cu abuzul de coca­ină, cu obezitatea și cu alcoolismul.

Căzut în dizgrație, Maradona pare că nu e ieșit, to­tuși, niciodată din inima conaționalilor săi. Chiar în toamna lui 2020, semnase contractul cu echipa Gimnasia La Plata. A refuzat să renunțe, nu a vrut să se pen­sioneze, să-și deschidă un pub în Irlanda sau ceva similar. La antrenamentele pe care începuse să le con­ducă, aduna 30.000 de fani în tribune. „Începuseră din nou să-l iubească“, spune Kapadia, care a mers chiar anul acesta la Buenos Aires. Și tot el ne dezvăluie – Diego și Maradona erau două persoane diferite. Maradona a fost un fenomen global, toată lumea ar fi vrut să fie în pielea lui. Până și Papa Francisc a vrut să-l întâlnească, iar liderul cubanez defunct, Fidel Castro, stătea alături de Diego și-i asculta poveștile.

La mijlocul anilor 2000, student la Regie, Kapadia a citit o carte despre viața marelui fot­balist. „M-am mirat să văd o poză cu el obez și mă în­trebam cum a pu­tut ajunge așa. M-am gândit și că ar fi fost un bun subiect de film“, rememorează el. Zece ani mai târziu, a apărut și oportunitatea de a-l face. În 2016, Kapadia câștiga un Oscar cu documentarul „Amy“. „Am descoperit enorm de multe înregistrări vi­deo cu Maradona în plină glorie. Am aflat și că era ad­mi­ra­torul peliculei mele despre pilotul de Formula 1 Ayrton Senna, mort în urma unui accident pe pistă“, continuă regizorul.

Imortalizarea unui nemuritor

Povestea despre Maradona s-a închegat după o serie de întâlniri cu el între 2017 și 2018, în Dubai, unde antrena. Ajunși acolo, au tot fost amânați de pe o zi pe alta, pe motiv că nu era în formă – poate era de la droguri, de la alcool, petreceri, nu am aflat.

Echipa lui Kapadia a fost nevoită să aștepte o săp­tămână. În general, lui Maradona îi plăcea să lase oamenii să-l aștepte. Era ca un test la care îi supunea. „Dacă vrei cu adevărat să mă cunoști, va trebui să aș­tepți“, obișnuia să spună. Cum Kapadia avea în portofoliu mai multe filme despre oameni pe care nu i-a în­tâlnit, a renunțat și s-a concentrat pe interviuri numeroase în Buenos Aires și în Napoli. La un moment dat, a fost abordat de echipa lui Maradona și întrebat dacă, totuși, nu ar vrea să facă un interviu și cu Diego. În timpul discuției cu Kapadia, care s-a materializat la un moment dat, Maradona urmărea la televizor un meci al echipei argentiniene Boca Juniors.

Kapadia a încercat să intre pe drumul potrivit în po­vestea vieții lui Diego. L-a menționat pe Jorge Cyterszpiler, prieten din copilărie și primul agent al lui Maradona, cel care i-a făcut rost de primul contract. Jorge se sinucisese recent. Kapadia a crezut că astfel îl va determina pe Maradona să spună ceva, dar acesta i-a tăiat-o: „Nu vreau să vorbesc de acel tip, m-a furat“.

Cam acesta se pare că era, în general, ciclul relații­lor lui cu apropiații. Ești aproape de un semizeu, într-o zi te trezești că-ți trântește un „m-ai trădat“ și nu-ți mai vorbește apoi niciodată.

Kapadia a mai încercat o dată. A in­vocat-o pe fosta soție, Claudia. „Nu-mi aminti de ea“, i-a tăiat-o, din nou. Apoi a încercat cu părinții. Punct ochit. Maradona s-a înmuiat. A început să povestească de mama sa și de tatăl său, de viața grea și de frații lui din orășelul Villa Fiorito. Surorile lui nu mâncau ca să-i lase lui, era bă­iatul cel mare și toată lumea se sacrifica pentru el.

Piciorul stâng

Fizic, avea o conformație unică, po­vestește Kapadia – coapse puternice, mari, cu un centru de greutate jos, ceea ce-l făcea imposibil de dezechilibrat. Se mișca asemeni unui dansator. Era deștept, nu educat, având o inteligență naturală. Charismatic și amuzant, toată lumea îl iubea, iar el iubea viața.

Ce se poate spune că au în comun Maradona, Senna și Amy este că au fost vedete de mici. Maradona devenise faimos în Argentina înainte să aibă un contract. De la jongleriile cu mingea timp de 15 minute, fără să o lase să cadă, la momentul FC Barcelona, la Napoli, la umilirea Angliei până la câștigarea Cupei Mondiale, Maradona era deja la alt nivel. Devenise zeu.

Dar la momentul întâlnirii cu Kapadia deja era altcineva, altă persoană decât cea care avea să apară în film. Mai avea pasagere tușe de umor și ascuțime, măr­turisește regizorul. La un moment dat, la interviu, pentru a potrivi microfonul, Kapadia s-a aflat literalmente la picioarele lui Maradona, atent în continuare la meciul său de la televizor. „Eram fix lângă piciorul lui stâng. Am întâlnit multe vedete în timp, dar nicio­dată nu am simțit nevoia să le ating. În cazul lui, chiar am vrut nebunește să ating acel picior stâng. Și m-am trezit întrebându-l dacă este chiar glezna pe care i-a rupt-o [Andoni] Goikoetxea.“ În timp ce punea întrebarea, Kapadia atingea deja glezna lui Diego. Acesta l-a împins cu un gest, iar Kapadia admite că oricât de lip­sit de profesionalism știe că a fost gestul, a simțit ne­voia nebună de a-l atinge pe legendarul fotbalist.

Era genial și în a para întrebările incomode – precum cea legată de nerecunoașterea fiului, ani la rând. Ba chiar era extrem de iritat, dacă interlocutorul insista. Când documentarul a fost gata, Kapadia a mers în Argentina să i-l arate, dar nu a reușit să-l întâlnească.

Diego & Maradona

Filmul a avut premiera la Cannes anul trecut și toată lumea ar fi dorit ca însuși Maradona să participe. A fost scuzat că nu se simte prea bine. Despre film a declarat apoi că este o min­ciună. „M-au înșelat, nu mă voi uita niciodată la el, am avut încredere în ei și m-au trădat“, a declarat Diego.„Ce simt pentru Maradona este complex. Cu Amy și Senna, m-am îndrăgostit de ei în timp ce făceam do­cumentarele. L-am iubit și pe tipul în formă maximă care ateriza la Napoli, l-am iubit până la Cupa Mon­dială câștigată în 1986. Acela a fost punctul de cotitură – la coborârea din avion în Argentina, ținând strâns Cupa, când toată lumea ar fi vrut o bucățică din el, pri­virea lui era terifiată, fără însă să aibă nici cea mai mică idee de ce avea să urmeze“, mai povestește regizorul.

De atunci, viața lui Maradona s-a schimbat decisiv. A început să mintă în legătură cu Diego Jr., a devenit altcineva, acoperind o minciună cu alta. S-a scufundat și mai mult în droguri, e greu să te simți confortabil cu noul Diego Maradona.

Sau în formularea excelentă a fostului său preparator fizic Fernando Signorini – Diego și Maradona sunt două persoane diferite, Diego, un băiat extraordinar, bân­tuit de nesiguranțele omenești, Maradona, un personaj contrafăcut, astfel încât să facă față presiunilor dinspre lumea fotbalului și ale mass-mediei.

Signorini mărturisește că ar fi traversat lumea cu Diego, dar nu ar fi făcut un pas cu Maradona. „M-am gân­dit că poate fi făcut un film pornind de la acest gând, căci despre asta e vorba“, se mai confesează Kapadia.

Ultimul dans al unui geniu

Antrenând din nou în Argentina, atât cât mai reușea să o facă, Diego a reu­șit un ultim dans cu argentinienii săi. Superstarul îndurerat care a întruchipat Argentina poate fi conside­rat reprezentarea perfectă a capacității omului de a fi contradictoriu, de a transmite urâtul și frumosul în ace­lași timp.

Cândva, Maradona și-a descris bine și de unul singur condiția: „Când ai ajuns pe Lună și apoi revii pe Pă­mânt, lucrurile devin tot mai dificile. Devii dependent de Lună și nu poți mereu să mai cobori de acolo“.

Lacrimi au curs în toate colțurile lumii la vestea morții starului argentinian, care a împlinit 60 de ani pe 30 octombrie. De ziua lui, și-a făcut scurt apariția la clubul unde antrena, obez, cu mers greoi. Făcea eforturi mari să meargă nesusținut, incapabil să țină în mână un ca­dou care i s-a oferit pe drum. Un semn parcă de dincolo de lume că deja nu mai era acolo, prezent.

Greu de explicat de ce faptul că împărtășești naționa­li­tatea cu un astfel de geniu, pentru că ce făcea cu mingea este ceea ce au făcut și fac marii artiști cu pensula sau cu notele muzicale, dă senzația că îți și aparține, devine un liant indestructibil în materie de identitate, cultură. Maradona a devenit cel mai puternic simbol al Argentinei, dincolo de orice altă vedetă din sport sau din alte domenii. „Este un artist, pentru că, acolo unde nu este nimic, el creează ceva“, îl descria scriitorul argen­tinian Juan Sasturain. Extrem de muncitor în tot ce făcea – despre el, antrenorul César Luis Menotti spunea că rămânea mereu ultimul la antrenament și insista pe ce nu simțea că e per­fect. Exersa până când executa cu măiestrie ceea ce voia.

Medicația lui Diego era mereu la adăpost într-o geantă de sport, bine păzită, ca și el însuși, de cei din anturajul său. Și-a confruntat demonii public, vorbind deschis de adicțiile sale – abuzul de substanțe și de medicamente pe care le avea cu el mereu.

„Am 45 de ani și sunt viu“, declara în 2005. De atunci, în următorii 15 ani nu doar că a supraviețuit, dar chiar a onorat viața, vorba cântecului. A fost de câteva ori la un pas de moarte din cauza abuzului de droguri în com­binație cu alcool, și-a redus stomacul printr-o operație, a avut căderi psihice nenumărate, de fiecare dată s-a ridicat și s-a reinventat, și a continuat să încânte în jurul lui. „Trebuie să-ți înfrângi umbrele“, scria poetul uruguayan Mario de Benedetti despre Maradona, când acesta părea că nu mai avea nicio șansă să-și revină.

Talentul său de broker de emoții, arta lui de a juca fot­bal au fost drumul lui spre gloria supremă – admi­rația unei întregi planete. Sondajele l-au indicat constant drept cel mai cunoscut om din lume.

Averea

La apogeul carierei, era unul dintre cel mai bine plătiți sportivi ai lumii și cel mai scump fotbalist. FC Barcelona punea pe masă o ofertă de 7,6 milioane de dolari, sumă-record pentru anul 1982, iar Napoli, echipă de Serie B, a dat 10,5 milioane de dolari pentru Maradona în 1984. Salariul lui anual era de 3 milioane de dolari, iar alte 10 milioane le făcea din publicitate (a colaborat cu branduri precum Hublot, Puma sau Coca-Cola). Cele 13 milioane de dolari de atunci ar valora azi 26 de milioane de dolari.

Din cauza stilului de viață însă, averea i-a tot scăzut, mai ales după retragere. Nu este cunoscută cifra din con­turi, dar cei mai mulți bani nu sunt acolo, ci în imobiliare, investiții, mașini de lux, bijuterii și drepturi de imagine. Printre activele inventariate se află cinci imobile, patru în Argentina și unul în Dubai, patru mașini de lux și numeroase bijuterii. În ultimii ani, primea multe cadouri excentrice – ca director tehnic în Dubai la echipa Fujairah FC, a primit două mașini de lux, iar când a fost președinte onorific la Dinamo Brest din Belarus a primit un 4×4 amfibiu, Hunta Overcomer.

Averea sa le va rămâne celor cinci copii oficiali, dar mai sunt prin preajmă trei nerecunoscuți și o groază de oportuniști. În plus, nici cei din familia oficială nu se înțeleg prea bine, așa că va fi o încleștare pe cine ce va moșteni, mai ales că nu există testament. Maradona chiar a înregistrat un mesaj audio în 2019 în care îi amenința pe urmași că nu le va lăsa nimic. „Știu că, pe măsură ce îmbătrânești, nu le mai pasă ce faci, ci ce le lași. Și le spun acum tuturor că nu am de gând să le las nimic, că vreau să donez tot. Tot ce am făcut și dețin am de gând să donez“, spunea în mesaj.

De altfel, procesele au început chiar din 2015, cu fosta soție, Claudia Villafañe, care ar fi înstrăinat 458 de obiecte legate de cariera legendei – tricouri, bijuterii, trofee. Potrivit Entrepreneur.com, moștenirea lui Maradona – imobile, mașini de lux, investiții și drepturi de ima­gine – s-ar ridica la 50 de milioane de do­lari. Presa vorbește însă de o avere deocamdată in­cal­cu­labilă, pentru că nu există informații oficiale și nicio inventariere a tuturor bunurilor deținute. În plus, acestea sunt împrăștiate în țările unde a jucat și a trăit: Argentina, Spania, Italia, Emiratele Arabe Unite, Belarus și Mexic.

Legea argentiniană prevede că cei cinci copii oficiali și soția primesc automat două treimi din moștenire. Potrivit site-ului Celebrity Net Worth, în conturi, la momentul morții, mai avea doar 500.000 de dolari. Portalul Goal.com estimează suma la 100.000 de euro. Pare ni­mic, comparativ cu câștigurile stratosferice obținute de-a lungul vremii, iar drepturile pentru a-i folosi imagi­nea sunt cele care le vor aduce, de fapt, cei mai mulți bani moștenitorilor. Aceasta este cea mai importantă moștenire: imaginea, cu tricourile. Deocamdată, după decesul lui Maradona (25 noiembrie, în orașul argenti­nian Tigre), bunurile sale sunt administrate de cele două fiice, Dalma (33 de ani) și Giannina (31 de ani), din căsătoria cu Villafañe.

La final, iată ce scria Kapadia pe Twitter la aflarea veștii că Maradona a murit: „Nu pot să cred. Părea indestructibil. Am stat zece ore aproape de el. I-am atins piciorul stâng. Am făcut tot ce am putut pentru a arăta lumii omul, mitul, luptătorul care era“.

Simbolul

El Pelusa, El Pibe d’Oro, El Diez, toate sunt poreclele lui Maradona.

• EL PELUSA (CIUFULITUL). S-a remarcat prin statura mică (1,65 metri), constituția robustă și coafura afro. Porecla El Pelusa se referă la părul înfoiat și des.
• EL BARRILETE COSMICO (ZMEUL COSMIC). Înainte de Cupa Mondială din 1986 din Mexic, antreno­rul César Luis Me­notti nu a fost de acord cu decizia ca Maradona să fie căpitanul echipei înaintea lui Daniel Passarella. Întrebat dacă Maradona poate fi figura acelei Cupe Mondiale, Me­notti l-a comparat cu un zmeu. Așa s-a întâmplat, iar com­parația s-a lipit de el.
• EL PIBE D’ORO (COPILUL DE AUR). Porecla a fost folo­sită pentru prima dată pentru un alt jucător al echipei Boca Juniors, Ernesto Lazzatti.
• EL DIEZ. Și tricoul cu numărul 10 purtat toată cariera a devenit un simbol pentru Maradona și i-a atras și porecla El Diez.

Acest articol a aparut în numărul 105 al revistei NewMoney

FOTO: Getty