Veşti proaste pentru românii din diaspora. Măsura autoizolării la domiciliu la întoarcerea în țară rămâne în vigoare

Elena Marinescu 28/05/2020 | 20:27 Ştiri
Veşti proaste pentru românii din diaspora. Măsura autoizolării la domiciliu la întoarcerea în țară rămâne în vigoare

Secretarul de stat Raed Arafat a făcut câteva precizări în legătură cu noile măsuri de relaxare anunțate joi de președintele Klaus Iohannis. 

Despre redeschiderea plajelor, Raed Arafat a declarat la Antena 3, că acestea ”nu au fost închise”. În următoarea perioadă, accesul către plaje va fi reglementat: ”Se va permite accesul la plaje, dar în niște condiții de distanțare care pot fi respectate și monitorizate.”.

Raed Arafat a declarat că măsura autoizolării la domiciliu la întoarcerea în țară rămâne în vigoare. „Măsura izolării la întoarcere, timp de 14 zile, rămâne în vigoare până vedem cum merge situația în țările de proveniență, de unde vine lumea.

La acest moment, decizia grupului tehnic este că izolarea să fie universală, așa cum se întâmplă și în alte țări, în sensul în care cei care vin din afara României intră în izolare 14 zile. Carantina instituționalizată a fost eliminată, este valabilă doar la cerere sau dacă cineva nu respectă măsura autoizolării.”, a declarat Arafat.

Raed Arafat a mai precizat că după 15 iunie vor fi anunțate noi măsuri, ce fac parte din planul de relaxare graduală.