Veste bună pentru fanii Apple. iPhone scapă de „breton”

Andrei Dumitru 15/04/2021 | 10:44 Fapt Divers
Veste bună pentru fanii Apple. iPhone scapă de „breton”

Apple lucrează la “ascunderea” sistemului Face ID sub ecran, ceea ce va elimina nevoia bretonului de deasupra ecranului, însă, utilizatorii mai au câţiva ani de aşteptat până ca noua tehnologie să ajungă pe piaţă.

2023 va fi anul în care iPhone-urile vor scăpa de breton, conform analistului Ming-Chi Kuo, care spune că atunci va reuşi Apple să facă funcţional un sistem Face ID plasat sub ecran.

Cu Face ID ascuns sub ecran, bretonul îşi pierde utilitatea şi poate să dispară, făcând loc unui ecran care acoperă un procent mai mare din telefon.

Între timp, bretonul iPhone va fi micșorat

Bretonul va fi micşorat începând cu modelele ce vor fi lansate încă din toamna acestui an, dar va rămâne prezent până în 2023.

Până atunci, Apple va mai opera şi alte modificări la iPhone-urile sale. În 2022, vor fi lansate patru modele – două cu ecran de 6,1 inch şi două cu ecran de 6,7 inch.

Din cele patru, două vor fi high end, iar două vor fi plasate mai jos ca dotări şi preţ. Modelele de top vor avea o cameră de 48MP, care va filma la rezoluţie 8K.

Din portofoliul companiei, va dispărea versiunea mini, de 5,4 inch. După vânzările sub aşteptări ale modelului lansat în toamna anului trecut, Apple ar fi decis deja să renunţe la iPhone mini.

O altă temă care va fi interesant de urmărit, este cea a crizei de cipuri. Cu toate stocurile făcute deja, este posibil ca Apple să simtă această criză spre finalul anului, iar disponibilitatea smartphone-urilor sale să fie afectată.