Ştiri

Veniturile Lufthansa au scăzut cu 1,2% anul trecut, până la 31,7 miliarde de euro

Grupul Lufthansa a înregistrat anul trecut venituri totale de 31,7 miliarde de euro, mai mici cu 1,2% față de anul precedent, scădere pusă de companie pe seama grevelor angajaților care au avut loc în 2016.

„Conform așteptărilor, valoarea câștigurilor, înainte de deducerea costului de 100 de milioane de euro generat de grevele angajaților din 2016, a fost similară celei din anul precedent”, arată oficialii Lufthansa, într-un comunicat.

Profitul brut al companiei a atins în 2016 valoarea de 2,3 miliarde de euro, mai mult cu 599 de milioane de euro față de anul 2015. Însă, în același timp, profitul brut ajustat raportat de grup a ajuns la valoarea de 1,75 miliarde de euro, cu 3,6% mai puțin decât în 2015.

Marja profitului brut ajustat pentru 2016 a fost de 5,5%, într-o ușoară scădere de 0,2%. Diferența dintre profitul brut și profitul brut ajustat se atribuie, în mare parte, contractului colectiv de muncă încheiat între Lufthansa și personalul său de zbor din cadrul UFO (Organizația Însoțitorilor de Zbor Independenți).

„Lufthansa Group continuă să se dezvolte cu succes”, a declarat Carsten Spohr, președintele comitetului executiv și CEO al Deutsche Lufthansa AG. „(…) Pe o piață extrem de competitivă, prin măsuri constante de recalibrare a capacității și direcției de dezvoltare a companiei  și, mai ales, prin reducerea eficientă a costurilor, am reușit să obținem rezultate comparabile cu cele din anii anteriori”, a mai spus Carsten Spohr.

„Astfel, în acest an, toate segmentele businessului nostru au înregistrat creșteri pe piețele pe care activează. De asemenea, datorită extinderii acordurilor de joint venture comercial pentru companiile aeriene din rețeaua Star Alliance, a finalizării achiziției companiei aeriene Brussels Airlines și a închierii unui amplu contract de închiriere în sistem wet-lease cu Air Berlin, am putut să ne consolidăm poziția strategică”, a adăugat Carsten Spohr.

Lufthansa Group a investit 2,2 miliarde de euro în 2016, cu circa 300 de milioane de euro mai puțin decât era plănuit, se arată în comunicat. Astfel, valoarea totală a investițiilor a scăzut cu 13% în raport cu anul precedent, în mare parte pe fondul unor întârzieri în livrarea aeronavelor noi. Gradul de îndatorare netă a înregistrat o scădere semnificativă de 19%. Conform câștigurilor înregistrate după deducerea costurilor de capital, Lufthansa Group a obținut venituri de 827 de milioane de euro în 2016.

Rezultatele companiilor aeriene

Divizia de companii aeriene a Lufthansa Group a depășit rezultatele din 2015 și a raportat un profit brut ajustat de peste 1,5 miliarde de euro în 2016. Profitul companiei Lufthansa a crescut cu 254 de milioane euro, la peste 1,1 miliarde euro, în timp ce și Austrian Airlines a contribuit la creșterea veniturilor, printr-un profit brut ajustat de 58 de milioane de euro (în creștere cu 6 milioane de euro față de anul precedent).

Deși veniturile înregistrate au fost ușor sub valoarea din 2015, SWISS rămâne cea mai profitabilă companie aeriană a grupului, cu o marjă a profitului brut ajustat de 9,3%. Eurowings a raportat un profit brut ajustat negativ, de -91 de milioane de euro, iar peste jumătate din pierderi se datorează cheltuielilor de înființare și altor cheltuieli singulare.

Creșterea organică a capacității companiilor aeriene este estimată la 4,5% în 2017. Potrivit oficialilor, câștigurile vor fi influențate pozitiv și de recenta achiziție a companiei Brussels Airlines, ale cărei rezultate vor fi pe deplin consolidate abia în 2017, precum și de acordul încheiat cu Air Berlin.

În martie 2017, Lufthansa și sindicatul piloților Vereinigung Cockpit au încheiat un acord care este valabil până în 2022 și care include soluții privind negocierile din ultima perioadă referitoare la plățile tranzitorii, planul de pensii, condițiile contractului cadru de angajare și salariile piloților Lufthansa, Lufthansa Cargo și Germanwings. Astfel, până în 2022, 325 aeronave Lufthansa vor fi operate de piloți care beneficiază de noul contract colectiv de muncă.

Pe plan local, începând cu 27 martie, Lufthansa a mărit frecvența zborurilor pe ruta Sibiu-Munchen, operând, astfel, până la 3 zboruri pe zi, respectiv până la 19 zboruri pe săptămână, față de 14 anterior.

Lufthansa operează 334 de zboruri săptămânale care conectează România cu hub-urile companiei din Frankfurt, Munchen, Düsseldorf, Zurich și Viena. Alături de celelalte companii aeriene din grup, Eurowings, SWISS și Austrian, Lufthansa operează zboruri în 5 orașe din România: București, Timișoara, Cluj, Sibiu și Iași. Grupul Lufthansa, cel mai mare grup aviatic din lume, își păstrează statutul de cel mai mare grup aerian internațional care operează pe plan local.

 


FOTO: Lufthansa

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies