Veniturile Fashion House Outlet din Militari au crescut cu 12% în primele șase luni

Gabriel Bucur 20/09/2017 | 13:25 Ştiri
Veniturile Fashion House Outlet din Militari au crescut cu 12% în primele șase luni

Veniturile Fashion House Outlet Centre din vestul Bucureștiului au crescut cu 12% în prima jumătate a anului, față de semestrul I din 2016. Tot cu atât a crescut și cheltuiala medie realizată de un client, anunță retailerul, fără să transmită însă sume concrete.

În creștere au fost și alți indicatori, precum rata de conversie (ponderea vizitelor concretizate în cumpărături), mai mare cu 5%, și valoarea medie a unei tranzacții, mai mare cu 6%.

Fashion House Outlet Centre din București – dezoltat de Fashion House Group, una dintre cele mai mari companii europene din sectorul outlet-urilor – a devenit atractiv și pentru persoanele care nu locuiesc in Capitală, dat fiind faptul că circa 25% din cumpărători provin din alte localități. Peste 80% din clienți au vârste între 25 și 44 de ani și peste 90% din acești vin insoțiți la centrul comercial.

Deschis în 2008, Fashion House Outlet Centre București este primul outlet profesional din România, are o suprafață închiriabilă totală de 16.000 de metri pătrați și articole ale căror prețuri sunt reduse cu 30%-70%, indiferent de perioada anului.

Printre mărcile naționale și străine prezente în centrul comercial se numără: Puma, Adidas, US Polo, Champion, Stefanel, Collective, Mango, Kenvelo, Tom Tailor, Benvenuti, Il Passo, Ecco, Santa Barbara, Camel Active, Reebok, Diesel, Lee Cooper, Guess, Mustang Jeans, Napoleoni, TED’s Coffee, Lacoste & Gant, Desigual, Triumph, Levi’s și Motor Jeans.

Fashion House Outlet Centre București are circa 70 de magazine și este situat în parcul de retail West Park Retail, lângă centura Bucureștiului, cu acces direct de pe autostrada A1.

 


FOTO: Fashion House

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.