Opinii

Vara tranzacțiilor         

Luna iulie nu a excelat prin temperaturi caniculare, însă activitatea investițională s-a încins poate într-un mod neașteptat pentru perioada de vară. E vorba de achizițiile unor companii românești de către investitori strategici sau financiari.

Acest articol a apărut în numărul 71 (5 – 25 august 2019) al revistei NewMoney

Într-o ordine nu neapărat cronologică, cea mai spectaculoasă mișcare a fost reintrarea în forță a fondului de investiții polonez Innova Capital, după ce acum doi ani și-a închis biroul de la București.

Innova a cumpărat la interval de nicio săptămână doi dintre cei mai mari jucători de pe piața retailului de optică.

Apăruseră zvonuri legate de tatonările fondului de a achiziționa cel mai mare jucător din acest domeniu, însă acestea nu au avut niciodată o confirmare oficială. Pe la jumătatea lui iulie, a venit un comunicat de la Innova care anunța achiziția Optical Network, deținătoarea brandului OPTiblu, de la doi dintre fondatorii rețelei de farmacii Sensiblu și Dra­goș Roșca, investitor care este și președintele orga­niza­ției Romanian Business Leaders.

La foarte scurt timp, angajații Optiplaza, unul dintre primii trei jucători de pe aceeași piață, erau anun­țați că Innova a cumpărat și această companie, devenind astfel liderul absolut al unei piețe extrem de fragmentate. Prin aceste achiziții, Innova nu de­ține mai mult de 12-13% din vânzările totale de articole de optică.

Mișcarea oarecum agresivă a fondului polonez re­prezintă o mare surpriză, în condițiile în care România nu i-a adus prea mult noroc în perioada recentă. Două dintre cele trei companii pe care le-a deținut pe plan local după 2010 au fost vândute către acțio­narii de la care le cumpărase – e vorba de La Fân­tâna (liderul pieței de îmbuteliere a apei) și Energo­bit (furnizor de servicii în domeniul energiei). De obicei, când vinzi către acționarii inițiali, teoria spu­ne că nu ai prea multe opțiuni și prețul e, în con­secință, dezavantajos. Innova nu poate uita însă afa­cerile bune pe care le-a făcut aici în anii ’90, când a cumpărat și vândut pe plus acțiuni din Mobilrom (actualul Orange).

START. Lista tranzacțiilor din iulie a fost deschisă de vânzarea a 75% din FruFru către Unilever South Central Europe. Spre deosebire de Innova, care cumpără companii pentru a le revinde (teoretic) cu profit, Unilever, multinațională din domeniul FMCG, face achiziții pentru a-și completa portofoliul de produse. Cele 7,4 milioane de euro cât reprezintă vân­ză­rile FruFru nu sunt o miză neapărat financiară pentru un colos care vinde de ordinul miliardelor de dolari. Însă a îngloba un mic producător/ retailer de mâncare sănătoasă e o manevră cu un puternic impact reputațional pentru Unilever. Și, totodată, terenul fertil pentru un experiment.

Achiziție strategică a fost și preluarea producă­to­rului de materiale de construcții Somaco de către grupul LafargeHolcim din industria cimentului. Multi­naționala elvețiană a cumpărat acțiunile de la Oresa Ventures, o companie de investiții suedeză care se numără printre cei mai constanți și perfor­manți investitori profesioniști din peisajul local.

Tot o multinațională, însă într-o ipostază oarecum nouă pentru România – e vorba de grupul german REWE –, a cumpărat afacerea de turism a grupului Eurolines, controlat de Dragoș Anastasiu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români publicului larg. Până acum, REWE a fost mai activ în România prin bra­țul său de retail, cu brandurile de magazine Penny Market, Selgros și Billa (ultimele două au fost vândute).

Dată fiind importanța achiziției – cea mai mare de până acum din acest domeniu – povestea de co­pertă din numărul actual al revistei NewMoney îl are în centru pe Dragoș Anastasiu.

Nu în ultimul rând, sectorul imobiliar a generat o tranzacție importantă în ultima parte a lunii. Și este singura din toată lista de mai sus despre care știm poate cel mai picant detaliu: valoarea. Victor Căpi­tanu și Andrei Diaconescu, fondatorii United Properties, dezvoltator de apartamente și birouri premium din nordul Bucureștiului, au vândut unui grup de persoane fizice 8% din companie cu 22,7 milioane de euro, ceea ce plasează valoarea acesteia la 270 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți la dezvol­tările viitoare.

DELOC NEGLIJABIL. Apropo de valori, dacă e să ne bazăm pe estimări ale unor surse apropiate tranzac­țiilor sau ale presei, tranzacțiile lunii iulie se situează undeva între 100 și 150 de milioane de euro. Nu e sumă deloc de neglijat având în vedere că, potrivit unui raport al firmei de consultanță Deloitte, valoa­rea cumulată a tranzacțiilor din al doilea trimestru a fost de 290 de milioane de euro, dacă excludem tran­zacțiile de sub 5 milioane de euro și pe cele foarte mari, cu caracter excepțional. Același raport arată că, păstrând parametrii, tranzacțiile din primul trimestru au fost de 120 de mili­oane de euro.

Evident, în toate situațiile descrise, avem de-a face cu finalizarea unor tranzacții negociate de mai mult timp, însă concentrarea lor într-o singură lună creează o senzație puternică, întru câtva liniștitoare, pentru perspectiva economică pe termen mediu.

Ionuț Ancuțescu

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

20 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

20 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

21 de ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

21 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

21 de ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

23 de ore ago

Acest website folosește cookies