Vânzările Porsche România au crescut cu 13% în primele nouă luni

Gabriel Bucur 10/11/2017 | 13:53 Ştiri
Vânzările Porsche România au crescut cu 13% în primele nouă luni

Porsche România, cel mai mare importator auto din țară, încheie primele trei trimestre din 2017 cu o creștere a vânzărilor de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru toate mărcile Grupului Volkswagen, se arată într-un comunicat emis de companie.

„Ne apropiem de realizarea obiectivului stabilit: de a livra 25% dintre mașinile noi din România în 2017. (…) cele mai recente modele au fost foarte bine primite de clienții noștri”, a declarat Brent Valmar (foto), directorul general al Porsche România.

Mărcile de volum Volkswagen și Skoda au înregistrat cele mai mari creșteri ale vânzărilor, cu aproape 19%, respectiv 11% mai mari în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie – septembrie 2017, modele de autoturisme pentru pasageri vândute cel mai bine au fost Skoda Octavia (3.499 de unități), Volkswagen Golf (2.444) Skoda Rapid (2.293), Volkswagen Polo (1.885) și Tiguan (1.742).

Skoda Octavia continuă să conducă vânzările din acest segment, urmată la mică distanță de VW Golf și Skoda Rapid. VW Passat conduce topul alegerilor în categoria sa și este urmat de Skoda Superb, astfel că ambele branduri au înregistrat o creștere mai rapidă decât cea a segmentului, în perioada raportată.

În primele trei trimestre, Seat și-a menținut performanța de anul trecut, în special datorită succesului noilor modele Ateca și Ibiza, precum și datorită opțiunilor de finanțare, spun reprezentanții Porsche România.

Divizia Volkswagen Autovehicule Comerciale a avut o creștere de 5% în primele trei trimestre ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită popularității VW Crafter printre clienții de flote.

La rândul său, performanța serviciilor de post-vânzare a crescut cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În 2017, brandurile Grupului lansează pe piață aproape 60 de vehicule noi. Până la finalul anului în România vor fi lansate noi modele, inclusiv Audi A8, VW T-Roc, Skoda Karoq, Seat Arona, precum și VW Polo Facelift și Tiguan Allspace.

Rețeaua Porsche România acoperă întregul teritoriul al țării și include 82 de reprezentanțe în 29 de județe.

Porsche Romania este cel mai mare importator auto din România si importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Porsche Romania este înfiinţată în noiembrie 1997 şi aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg. Începând cu martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.

 


FOTO: Porsche România

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.