Ştiri

Valoarea tichetelor de masă va creşte la 35 lei de la 1 august

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, iar în urma discuţiilor, părţile au agreat majorarea valorii tichetelor de masă la 35 de lei începând cu 1 august 2023 şi la 40 de lei începând cu 1 ianuarie 2024.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la Palatul Victoria a avut loc prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali.

Reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor între reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali.

„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie şi reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menţine liniile stabilite prin bugetul de stat şi vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, important instrument de reforme şi investiţii pentru ţara noastră. În acelaşi timp, aşa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă şi predictibilă de susţinere a economiei şi de creştere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua, atât în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies