Ştiri

Valoarea maximă a tichetului de masă devine 30 de lei pentru fiecare zi lucrată, de la 1 iulie 2022

Valoarea nominală maximă a tichetului de masă pe care angajatorii o pot oferi angajaților crește la 30 lei per angajat, pentru fiecare zi lucrată, din luna iulie a acestui an. De asemenea, angajatorii pot alege să acorde retroactiv diferența dintre suma pe care au acordat-o deja în luna iunie și valoarea nominală maximă.

Toate sectoarele de activitate au fost afectate de fluctuațiile economice și evenimentele din ultima perioadă. Iar atât angajatorii, cât și angajații din România au resimțit din plin impactul, mai ales anul acesta. De aceea, salutăm majorarea valorii tichetului de masă și credem că reprezintă un sprijin real pentru angajați, pentru că susține puterea lor de cumpărare, în raport cu valurile repetate de creștere a prețurilor. În același timp, majorarea vine în sprijinul angajatorilor, care se confruntă cu o nouă destabilizare a pieței muncii, iar atragerea și loializarea angajaților devine o temă din ce în ce mai presantă și o prioritate de prim nivel. Observăm tot mai multe companii care includ acest beneficiu în pachetul extrasalarial oferit angajaților, optând pentru valoarea maximă”, a declarat Codruț Nicolau, Director General, Edenred România şi Benefit Systems.

Conform unui studiu de percepție realizat de către Exact Business Solutions, la cererea Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (APET), în decembrie 2021, 6 din 10 companii considerau că valoarea tichetelor de masă ar fi trebuit să crească, pentru a le asigura angajaților o alimentație corespunzătoare, iar 87% dintre angajatori consideră că tichetele îmbunătățesc calitatea vieții angajaților. În ceea ce privește angajații, 74% dintre aceștia au afirmat că tichetele de masă sunt o componentă indispensibilă a pachetului salarial, iar 60% dintre respondenții care vor să își schimbe locul de muncă vor tichete de masă în pachetul de beneficii salariale.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

2 zile ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

2 zile ago

Acest website folosește cookies