Vacanțe altfel: cât sunt dispuși românii să plătească pentru circuite turistice

Florel Manu 13/03/2018 | 10:28 Companii
Vacanțe altfel: cât sunt dispuși românii să plătească pentru circuite turistice

Amenințările teroriste, instabilitatea politică din nordul Africii ori problemele din Franța sau Grecia nu au in­fluențat major intenția românilor de a călători în străinătate. Din contră, businessurile agențiilor de turism prosperă. Care e explicația?

Acest articol a apărut în numărul 35 (disponibil până la 18 martie) al revistei NewMoney

Legenda spune că în Etiopia ar fi ajuns cel de-al 12-lea trib iudeu, tribul pierdut. Populația a fost asimilată de localnici și a apărut una dintre cele mai interesante rase din Africa. Etiopia a fost și a treia țară din lume care s-a creștinat. Asta face ca, din cei aproape 100 de milioane de locuitori ai țării, peste 60 de milioane să fie creștini-ortodocși. Iar în istoria mo­dernă, când Etiopia a respins atacul Italiei lui Mussolini în 1941, a devenit prima și singura armată de negri care a învins o pu­tere militară europeană.

De ce toate aceste informații? Pentru că „povestea vinde destinația“, după cum spune Alin Burcea, proprietarul agenției de turism Paralela 45, care anul trecut a avut venituri de circa 50 de milioane de euro. Cu accent pe destinațiile externe, Paralela 45 a avut în 2017 o creștere de 35% a vânzărilor de circuite turistice în străinătate. Și asta pe fondul revenirii tu­ris­mului românesc, aflat în cel de-al trei­lea an consecutiv de creșteri.

Cu peste 120 de oferte de circuite turis­tice, Paralela 45 este unul dintre cei cinci jucători pe astfel de segmente. „Circuitele turistice sunt produse atipice și sunt solicitate de un public mai educat“, explică Alin Burcea, cu pecizarea că astfel de experiențe sunt preferate de turiști cu vârste de peste 40 de ani.

Și nu doar pentru cei cu venituri foarte mari, pentru că circuitele se adresează inclusiv turiștilor cu venituri mici sau medii.

Fără emoții. Marii touroperatori spun că riscurile unei agenții de turism sunt mult mai mici la realizarea unui circuit față de organizarea de curse charter, chiar dacă eforturile logistice sunt mai mari. Și asta pentru că circuitul se face în momentul în care s-a strâns grupul, iar charterul trebuie să plece chiar dacă numărul pasagerilor este sub capacitatea rezervată.

Iar numărul celor care sunt interesați să încerce experiențe noi este tot mai mare, în timp ce și aria căutărilor de destinații noi crește pe an ce trece. „Înainte de 1990, turismul extern era reprezentat în special de țările comuniste. După Revoluție au urmat destinații din Vestul Europei”, spune Ana Goicea, director de vânzări la Cocktail Holiday, companie cu o cifră de afaceri de 18 mili­oane de euro în 2017. Mai nou, cei care preferă circuitele au devenit interesați și de țările asiatice, de insule îndepărtate, ori de cele două Americi. Și asta după ce mulți au prins gustul circuitelor în urma deplasărilor în scop de afaceri, în timpul cărora au avut ocazia să vadă și multe destinații cu valoare culturală și istorică. Așa că și agențiile de turism și-au trimis ghizii pe teren să găsească circuite care pot înlocui vacanțele clasice.

Iar businessul aduce bani. În cazul unui circuit, comisionul încasat de agenție este de circa 40-50 de euro pentru fiecare tu­rist. Iar pentru a crește numărul turiștilor și odată cu ei și cifrele de profit, agențiile au început să investească masiv în documentare. „Doar anul trecut, Paralela 45 a investit peste 50.000 de euro în infotrip-uri”, detaliază Alin Burcea. Și asta pentru că o bună parte din vânzările de circuite se fac prin agențiile revânzătoare, iar reprezentanților acestora li se prezintă mai întâi noua destinație înainte să o listeze în oferte.

Ai nimănui. Proprietarii agențiilor de turism mai spun că sunt tentați să facă și incoming, adică să promoveze circuitele din România agențiilor partenere din străinătate. Numai că, în acest caz, apare și o problemă. Recent, unul dintre marii touroperatori germani, Dertour, a scos destinațiile din România din cataloage, din cauza infrastructurii slabe și a hotelurilor scumpe. „Dispunem de puține locuri de cazare de calitate superioară și asta face ca tarifele cerute de hotelieri să fie mai mari”, explică Alin Burcea. Cât despre idei de circuite, ele există, dar în afa­ra țării nu a auzit aproape nimeni de ele.

„Avem gastronomie, avem istorie, putem face circuite de aventură cu biciclete sau iahting“, completează Ana Goicea, care adaugă că serviciile pe care le putem oferi în România nu sunt diferite față de cele din țări cu tradiție în turism ca Franța ori Spania. Doar că pe noi nu ne caută (mai) nimeni. Potrivit informațiilor Agenției Naționale a Agențiilor de Turism  (ANAT), dintr-un buget de promovare de cinci milioane de euro, Ministerul Turismului a cheltuit anul trecut doar un mi­li­on de euro pentru promovarea României turistice în străinătate.

În aceste condiții, agențiile de turism continuă să se concentreze pe căutarea de noi destinații peste graniță, unde străinii știu mai bine decât noi să-și vândă valorile culturale și istoria. În ceea ce privește România, în schimb, un lucru este tot mai clar. Din nimic, nimic nu iese.

Pentru toate buzunarele

Cum bugetele de vacanță ale turiștilor sunt diferite, agențiile de turism și-au ajustat businessul în funcție de veniturite propriilor clienți.

  • Circuite ieftine. Cele mai accesibile destinații sunt cele în care transportul se face cu autocarul, costă între 300 și 400 de euro de persoană și durează cel mult o săptămână.
  • Circuite culturale. Sunt destinate turiștilor cu venituri peste medie și sunt vizate circuite din țările din Asia, America de Nord, America de Sud sau Africa. Prețurile sunt de peste o mie de euro de persoană, iar transportul se face cu avionul.
  • Circuite personalizate. Fac parte tot din segmentul vacanțelor mai scumpe de o mie de euro de persoană și au destinații precum Cuba, Japonia sau diferite insule exotice. Un astfel de circuit include atât obiective cu valoare istorică sau culturală, cât și produse exclusive.
  • Circuite tematice. Jucătorii din turism spun că unul dintre cele mai căutate circuite de vară sunt nopțile albe de la Sankt Petersburg.

 


FOTO: Guliver / Getty Images

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.